News Flash:

Reîncepe activitatea!

La Arsenal, fabrica de armament din Reșița, va începe producția de țeavă de tun și obuze

5 Aprilie 2024
112 Vizualizari | 0 Comentarii


Fabrica de armament Arsenal din Reșița urmează să fie repornită și să devină productivă până la finalul anului. Conform unui protocol de colaborare semnat la sediul Instituției Prefectului Județul Caraș-Severin, SC Arsenal va colabora cu o firmă pentru a deveni din nou operativă, după ce a fost în conservare o perioadă îndelungată.

În următoarele șase luni, fabrica va trece printr-un proces de retehnologizare și va începe prin a angaja 75 de persoane, care se vor alătura celor 30 de angajați existenți. Numărul angajaților este așteptat să crească odată cu reluarea producției.

Ultima comandă primită de SC Arsenal a fost în 2008, după care fabrica și-a închis porțile. Înainte de 1989, fabrica avea peste 2000 de angajați.

Contractul semnat acum implică mai multe etape. În prima fază, pe termen scurt, de până la șase luni, se va produce muniție de război, cu un număr inițial de până la 75 de angajați. Ulterior, se plănuiește ca numărul angajaților să crească la 200-300, iar în faza finală să fie mult mai mare.

În această primă fază, producția va fi ajustată de la țeava de tun și tunuri la obuze, urmând ca în viitor să se reia și producția de tunuri.

Conform oficialilor prezenți la conferința de presă, întreaga activitate va fi structurată orizontal, iar componentele necesare vor fi procurate de pe piața din România.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007916 (s)