News Flash:

O nouă încercare de prevenire a încălzirii globale

Guvernul american sprijină programul de cercetare privind efectele științifice și sociale ale modificării radiației solare

6 Iulie 2023
330 Vizualizari | 0 Comentarii

Printre propunerile privind schimbările climatice, a apărut o propunere extrem de periculoasă: "întunecarea soarelui", conform informațiilor furnizate de Hotnews.ro.  Autorii acestei idei susțin că prin reducerea luminii solare se poate obține răcirea Pământului. Și acum, ideea cercetătorilor este susținută de Guvernul american.

Un raport de 44 de pagini, publicat de guvernul SUA vineri, detaliază planul controversat de "Management al radiațiilor solare" (SRM). Raportul, datat iunie 2023, se numește "CONGRESSIONALLY MANDATED RESEARCH PLAN AND AN INITIAL RESEARCH GOVERNANCE FRAMEWORK RELATED TO SOLAR RADIATION MODIFICATION" și poate fi accesat pe site-ul oficial al Casei Albe. În total, raportul menționează cinci posibile metode de răcire a Pământului. Cu toate acestea, două metode sunt luate în considerare în special pentru această așa-numită "geo-inginerie", care explorează modalități prin care tehnologia modernă poate reduce radiația solară care ajunge pe suprafața Pământului:

Injectarea de aerosoli, în special particule de oxid de sulf, în stratosferă. Acestea ar putea reflecta lumina solară departe de Pământ. Creșterea cantității de aerosoli în stratosferă (așa cum se întâmplă în cazul unei erupții vulcanice) ar reduce radiațiile solare care ajung la suprafața Pământului.

Albirea norilor de mare prin injectarea de sare de mare. Această metodă implică manipularea norilor pentru a reflecta mai multă lumină solară înapoi în spațiu.

Potrivit raportului citat de BILD.de, Casa Albă afirmă acum că în principiu este favorabilă analizei acestor posibilități. Se propune un program de cercetare privind efectele științifice și sociale ale modificării radiației solare (SRM), care ar trebui să evalueze riscurile și beneficiile.

Această abordare implică acceptarea utilizării acestei tehnologii extrem de riscuri de către guvernul SUA, explică profesorul Mojib Latif, expert în climă la Centrul Geomar Helmholtz pentru Cercetare Oceanică din Kiel, conform BILD. Planul SRM a fost criticat de către oamenii de știință de mult timp, fiind considerat prea riscant și costisitor. „Aș descrie începutul drept un dezastru”, declară Latif. „Sistemul Pământului este prea complex pentru a putea experimenta. Dar acum vine Casa Albă, care spune Da, acestei nebunii”.

„Există o serie de efecte secundare care nu pot fi evaluate. De exemplu, stratul de ozon ar putea fi deteriorat.” În plus, nu este posibil să oprești totul pur și simplu odată ce ai început, explică expertul german. „Ar trebui o continuitate timp de secole, pentru a evita reîncălzirea spontană a pământului, deoarece CO₂ rămâne în atmosferă atât de mult timp”.

Latif consideră că această problemă are o dimensiune economică legată de menținerea exploatării combustibililor fosili, dar și o dimensiune politică. „Țara care deține această tehnologie în mâinile sale ar putea fi capabilă să o folosească și ca armă. Ea ar putea, de exemplu, întuneca alte țări.”

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1206 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005036 (s)