News Flash:

Reușită extraordinară

Gimnastele timișorene au urcat pe podium

9 Mai 2023
307 Vizualizari | 0 Comentarii

 Mici gimnaste de la secția de gimnastică ritmică de la CSŞ 1 Timișoara au avut rezultate remarcabile la Campionatul Național Școlar desfășurat recent în Bistrița.

Echipa junioare (6-8 ani) fără obiect, alcătuită din Daria Popa, Gloria Cazacu, Sonia Ionașcu, Andra Fluțar, Alexis Cioabă și Dușan Alma Goceanu, s-a clasat pe locul al treilea în competiția pe echipe.

În cadrul categoriei junioare III (9-10 ani) fără obiect, echipa condusă de Sophia Wurtz, Delia Botaș, Adeline Tomulea și Sofia Lazoc a obținut o performanță și mai bună - locul întâi.

Aceeași echipă a urcat pe prima treaptă a podiumului și în competiția pe echipe junioare III.

De asemenea, Sophia Wurtz a obținut locul întâi la individual compus, la cerc și la panglică în categoria junioare III (2014), Delia Botaș s-a clasat pe locul trei la cerc în categoria junioare III (2013), iar Adeline Tomulea a obținut, de asemenea, locul trei la panglică în categoria junioare III (2014), la fel ca și echipa junioare II (11-12 ani) cu cerc alcătuită din Carina Soporean, Monica Szabo, Stella Potages, Laira Crișan și Karla Șandru.

Echipa junioare II de la CSŞ 1 Timișoara s-a clasat pe locul doi în competiția pe echipe, datorită prestațiilor sportivelor Maria Prodan, Carina Soporean, Monica Szabo, Stella Potages și Laira Crișan.

La categoria junioare II (2012), Carina Soporean s-a clasat pe locul al doilea la individual compus, la minge și la panglică, iar la măciuci a obținut locul al treilea.

De asemenea, colega ei, Monica Szabo, a ocupat locul secund la măciuci în aceeași categorie.

La junioare II (2011), Maria Prodan s-a impus în patru probe: individual compus, cerc, minge, măciuci și panglică.

În competiția pe echipe, la categoria junioare I (2010-2008), reprezentantele clubului din vestul țării au încheiat pe locul al patrulea, cu echipa alcătuită din Maria Maier, Brad Iris Jitariuc și Ilinca Andrnachi.

La categoria senioare, Giulia Mazzolin a obținut cinci clasări pe locul al treilea în individual compus, cerc, minge, măciuci și panglică.

În competiția pe echipe la categoria senioare, CSŞ 1 Timișoara, avându-o în componență și pe Anya Maksai Tothi, sportivă cu dublă legitimare, aparținând și de LPS Târgu Mureș, s-a clasat pe locul al treilea. La obținerea acestor performanțe - 26 de medalii (11 de aur, 5 de argint, 11 de bronz) au contribuit profesorii Alexandrina Tărțan și Monica Wurtz, precum și coregraful Teodora Andreaș. De asemenea, Denisa Lupou a fost prezentă la Bistrița în calitate de arbitru.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1238 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004846 (s)