News Flash:

Firea, despre modificarile la Codul Fiscal: Ar fi o lovitura foarte mare pentru toate comunitatile. Primarul va avea o intalnire cu premierul Mihai Tudose, la Palatul Victoria

6 Noiembrie 2017
1048 Vizualizari | 0 Comentarii
gabriela firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, ca modificarile aduse Codului Fiscal ar reprezenta "o lovitura foarte mare pentru toate comunitatile" deoarece vor fi mai putini bani la buget pentru investitii. Edilul a precizat ca premierul a invitat-o marti la o intalnire la Guvern.
"Pentru toate primariile de municipiu, acest pachet de modificari fiscale nu va aduce lucruri bune pentru ca vor fi bani mai putini la buget pentru investitii, avem foarte multe proiecte in derulare pe care vrem sa le finalizam. Avem proiecte noi, care sunt acum in faza realizarii studiilor de fezabilitate. Ar fi o lovitura foarte mare pentru toate comunitatile si premierul ne-a dat un raspuns pozitiv, fie va fi imbunatatit acest proiect, fie, daca ramane in stadiul actual, este nevoie de stabilirea unui sistem de compensari", a declarat, luni, Gabriela Firea, la sedinta Asociatiei Municipiilor din Romania.

Primarul general al Capitalei a anuntat ca marti va avea o intalnire cu premierul Mihai Tudose pe acest subiect, la Palatul Victoria.

"Ne-a invitat maine la o intalnire la Palatul Victoriei. Am facut si noi calcule, au facut si celelalte municipii si cifrele sunt cam in acea directie si va fi un deficit mare de buget. Acest argument al excedentului bugetar, faptul ca au fost niste bani multi care nu au mai fost folositi de catre primarii la sfarsitul anului, exista niste cauze importante, nu slabul management administrativ", a completat Firea.
Edilul a spus ca au fost primarii care nu au putut accesa banii din cauza legii achizitiilor, care a creat blocaje. Gabriela Firea a mai precizat ca, in Capitala, situatia este mai dificila pentru ca Bucurestiul contribuie la PIB-ul national cu 15%, dar primeste, in schimb, doar 0,7%.

"Ma bucura faptul ca premierul a inteles ca municipiile vor fi afectate si ca doreste sa imbunatateasca acest proiect", a concluzionat primarul general al Capitalei.

Initial, modificarile anuntate la Codul Fiscal trebuiau discutate luni, intr-o sedinta extraordinara de Guvern, insa premierul Mihai Tudose a anuntat ca urmatoarea sedinta a Executivului va avea loc miercuri, cand e posibil ca aceste modificari fiscale sa nu fie luate in discutie.

Ministrul de Finante, Ionut Misa, a prezentat, pe 26 octombrie, masurile pe care Guvernul intentioneaza sa le aplice din 2018, printre care instituirea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele care au o cifra de afaceri de sub un milion de euro si tranferul unor contributii in contul angajatului. El a mai spus ca se prevede cresterea cu 60% a deducerilor personale pentru romanii cu salarii mici, ceea ce inseamna ca acestia vor ramane cu mai multi bani in mana dupa aplicarea taxelor si impozitelor.

O alta masura anuntata de ministrul de Finante a fost reducerea contributiilor sociale si cresterea acestora in dreptul salariatilor. De asemenea, Misa a mai spus ca va fi redus numarul de contributii platite in prezent de salariat si angajator, de la noua la trei - contributia pentru pensie - CAS, platita pentru salariat, contributia pentru sanatate - CASS, platita pentru salariat, precum si contributia asiguratoare pentru munca, suportata de angajator.

Miercuri, Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, organizatie patronala, si-a facut public punctul de vedere fata de intentiile Guvernului precizand ca nu va sustine masurile fiscale propuse, intrucat acestea nu trebuie adoptate in graba, si cere oprirea „terapiei de soc”. La randul sau, presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca a avut o discutie cu reprezentantii Executivului legat de masurile fiscale si fiecare a ramas pe pozitia sa, insa a avrtizat public Guvernul sa nu bage tara intr-o aventura economica.


guvern mihai tudose
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007377 (s)