News Flash:

Veste bună pentru mii de pacienți

De la 1 mai 2023, pe lista medicamentelor compensate și gratuite din România, vor fi incluse opt medicamente inovative

13 Aprilie 2023
574 Vizualizari | 0 Comentarii

Ministerul Sănătății anunță că începând cu data de 1 mai 2023, opt molecule inovative destinate pacienților cu diverse afecțiuni, precum boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială sau tulburări depresive majore, vor fi incluse în lista medicamentelor compensate și gratuite din România. Această decizie guvernamentală va beneficia în jur de 700 de mii de pacienți.

Proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații a fost aprobat de Guvern miercuri.

În urma acestei actualizări a listei, noile molecule vor fi disponibile medicilor pentru optimizarea tratamentului în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

Ministerul Sănătății consideră actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate o prioritate, și a inclus de două ori mai multe molecule noi în anul 2022 decât în 2021. Lista extinsă va intra în vigoare la data de 1 mai 2023.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1149 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006830 (s)