News Flash:

Veste bună pentru IT-iștii timișoreni

Unul dintre cei mai mari furnizori de business management software vine în Timișoara

28 Martie 2023
256 Vizualizari | 0 Comentarii

Compania The Access Group, care a fost distinsă de trei ani consecutivi cu premiul "Cele mai bune companii pentru care să lucrezi" de către The Sunday Times, și-a deschis sediul în hub-ul de business din ansamblul mixt Iulius Town Timișoara dezvoltat de IULIUS începând cu luna martie. Peste 400 de specialiști lucrează în cadrul Global Operation Center-ului din United Business Center 0, iar compania își propune să își dubleze numărul până la sfârșitul anului în domeniul tehnologiei. 
The Access Group este unul dintre cei mai mari furnizori de software de management pentru organizații din Marea Britanie, Irlanda și regiunea Asia-Pacific. Compania a închiriat o suprafață de 4.220 mp în clădirea United Business Center 0 din Iulius Town pentru dezvoltarea centrului său de operațiuni globale din Timișoara. The Access Group este prezentă în orașul din vestul României din anul 2019, după achiziționarea companiei Intelligent Software Systems (ISS), fondată în 2005.

„Suntem deosebit de încântaţi că The Access Group s-a alăturat comunităţii de business din Iulius Town Timişoara. În UBC 0 sunt 30.000 de mp de birouri, cu cele mai moderne dotări, care găzduiesc 15 companii în plină expansiune în România. Suntem convinşi că noua locaţie, mediul de lucru şi facilităţile disponibile în ansamblul mixt vor răspunde tuturor exigenţelor angajaţilor The Access Group”, a afirmat Laurenţiu Manea, Office Buildings Manager Iulius Town.

În ultimele şase luni, centrul din Timişoara a înregistrat o creştere semnificativă a activităţilor sale, datorită abilităţilor ridicate de dezvoltare software şi suport tehnic. În acest an, compania are în plan să îşi extindă numărul de specialişti IT prin programe speciale pentru absolvenţi în acest domeniu, dar şi pentru cei din alte domenii. Printre posturile pentru care se fac angajări se numără: Dezvoltator Senior .NET, Supervizor Aplicații de Plată, Inginer de Suport Tehnic, Inginer Senior de Asigurare a Calității etc.

„The Access Group, lider pe piaţa de software din UK, îşi va continua dezvoltarea accelerată a operaţiunilor din România pentru a răspunde unei cereri crescute pentru soluţii de dezvoltare şi transformare digitală. Planurile noastre vizează dublarea numărului de profesionişti în domeniul tehnologiei, până la finalul acestui an. România a fost aleasă ca Global Operations Center EMEA, întrucât am dovedit împreună cu unii dintre cei mai talentaţi ingineri software că suntem un punct de referinţă important în inovaţia digitală. Considerăm că locaţia şi facilităţile oferite de clădirea UBC 0 ne oferă cel mai bun mediu pentru a atinge toate obiectivele în următoarele etape de dezvoltare ale Access Global Operation Center România”, a afirmat Radu Giju, Managing Director Access Global Operation Center România.

Cu peste 60.000 de clienți din sectoarele comerciale și non-profit în portofoliu, The Access Group a fost fondată în 1991 și are aproximativ 6.000 de angajați. Compania se dezvoltă rapid, atât organic cât și prin achiziții.

Clădirea United Business Center 0 (UBC 0) este a patra clădire de birouri din ansamblul mixt Iulius Town Timişoara și a fost inaugurată în toamna anului trecut. Beneficiind de acces imediat la magazine, restaurante și cafenele tematice, food court, birouri ale instituțiilor publice, grădiniță și școală primară, fitness center, cinema multiplex și o grădină urbană, clădirea este dispusă pe 15 etaje, la care se adaugă două niveluri subterane, demisol, parter și două niveluri tehnice. În cadrul ansamblului Iulius Town Timişoara se regăsesc și alte facilități, precum 80.000 mp de birouri, cel mai mare spațiu de retail din afara Bucureștiului (105.000 mp, cu 450 de magazine), conceptul VIP all-inclusive al Cinema City, cel mai mare centru de sănătate și fitness din România, trei săli de evenimente, restaurante și cafenele tematice, parc și peste 4.000 de locuri de parcare.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004628 (s)