News Flash:

Sute de mii de pelerini sunt asteptati la Iasi pentru a se inchina la Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva

11 Octombrie 2013
1398 Vizualizari | 0 Comentarii
Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva

Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost purtate vineri dimineata în procesiune pe strazile din jurul Catedralei Mitropolitane din Iasi si au fost depuse pe amplasamentul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, la eveniment fiind prezenti 16.000 de pelerini din tara si din strainatate.

Potrivit estimarilor jandarmilor, la Mitropolia Moldovei si Bucovinei si pe strazile adiacente s-a format un culoar unic de aproape doi kilometri format din 16.000 de pelerini. Majoritatea acestora au sosit la Iasi înca de la primele ore ale diminetii, printre ei fiind si aproximativ 4.000 de credinciosi din comuna ilfoveana Voluntari, care au venit cu 80 autocare.

Alte cateva mii de credinciosii au înfruntat frigul de peste noapte si au asistat la slujba oficiata în curtea mitropolitana de un sobor de preoti condus de Calinic Botosaneanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor.

Preotii au purtat baldachinul cu moastele Sfintei Cuvioase Parascheva în procesiune pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, dupa care a urmat oficierea, în curtea Catedralei Mitropolitane, a slujbei de sfintire a apei si Taina Sfantului Maslu, dar si Sfanta Liturghie.

Potrivit traditiei, vineri seara moastele vor fi purtate în procesiunea ''Calea sfintilor'', pe strazile din centrul Iasiului, dupa care vor fi reasezate în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va ramane aici pana pe data de 15 octombrie, pentru ca astfel pelerinii sositi la Iasi de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sa se poata închina la moastele acesteia.

Anul acesta, pelerinii care vor veni la Iasi se vor putea închina si la moastele Sfantului Simeon Stalpnicul din Muntele Minunat, care au fost aduse joi seara de la Manastirea Neamt, precum si la Icoana Maicii Domnului Prodromita, care a fost adusa din Paraclisul Catedralei Nemuririi Neamului din Bucuresti.

Cuvioasa Parascheva s-a nascut în localitatea Epivat, astazi Capul Kaliacra, din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, în prima jumatate a secolului al XI-lea. Traditia spune ca Sfanta Parascheva si-a împartit hainele si hrana cu saracii, desi era mustrata de parintii sai. Dupa moartea acestora, Parascheva a renuntat la avere si a parasit casa parinteasca pentru a intra în monahism la o manastire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retragandu-se apoi în pustiul Iordanului, într-o manastire de maici, unde a ramas pana la varsta de 25 de ani, dupa care s-a întors în satul sau natal, Epivat, unde a mai trait înca doi ani, în post si rugaciune.

Moastele Cuvioasei au fost pastrate aproape 200 de ani într-o biserica din Epivat, apoi la Tarnovo, iar în secolul al XVI-lea sfintele moaste au fost duse la Constantinopol. In anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reusit sa le aduca la Iasi, asezandu-le în biserica Manastirii 'Sfintii Trei Ierarhi'. Racla Sfintei Parascheva a fost mutata în Catedrala Mitropolitana la sfarsitul secolului al XIX-lea, în 1888, dupa ce au scapat neatinse din incendiul de la Biserica 'Trei Ierarhi'. In prezent, moastele Cuvioasei Parascheva se afla la Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Desi Sfanta Cuvioasa Parascheva este sarbatorita în întreaga Patriarhie Romana, ea este considerata ocrotitoarea Moldovei. ''Sfanta Parascheva este numita 'luminatoare casnica a Moldovei' pentru ca de mai bine de trei secole si jumatate ocroteste Moldova. Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotarata de membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane în anul 1955. Tot atunci a fost stabilita si data de praznuire a Sfintei Parascheva pe 14 octombrie'', a explicat parintele conferentiar doctor Ion Vicovan.

De mai bine de 60 de ani, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt scoase pe 14 octombrie din Catedrala Mitropolitana, într-un loc special amenajat în curtea din fata, pentru ca pelerinii sa se poata închina si ruga.


arhiepiscopiei iasilor
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1209 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006114 (s)