News Flash:

Pricopie: Situatia scolara pe semestrul I poate fi incheiata in prima saptamana din semestrul II

28 Ianuarie 2014
1309 Vizualizari | 0 Comentarii
Situatia scolara pe semestrul I poate fi încheiata si în prima saptamâna din semestrul al II-lea iar vacanta si structura anului scolar nu vor fi afectate de zilele libere, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educatiei Remus Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor.
"As vrea sa clarific unele aspecte legate de situatia la învatatura de la sfârsitul semestrului. Situatia scolara a elevilor pote fi încheiata si în prima saptamâna din semestrul al II-lea, în cazul în care acest lucru nu poate fi realizat pâna vineri. Acum suntem foarte interesati de siguranta elevilor si a profesorilor", a precizat Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor în Bucuresti si în mai multe judete aflate sub avertizari meteo, începând de luni, în ultima saptamâna din semestrul I.
Totodata ministrul Educatiei a tinut sa precizeze ca structura anului scolar nu va fi modificata din cauza suspendarii cursurilor.
"Nu se modifica structura anului scolar. Vacanta dureaza, asa cum prevede structura anului scolar, din 1 februarie si pâna în 9 februarie", a adaugat Pricopie.
Legat de recuperarea orelor, ministrul a spus ca nu s-a luat nicio decizie.
"Am avut cu totul alte preocupari si nu am discutat despre recuperari. Aceste lucruri vor fi clarificate pe parcursul semestrului al II-lea de catre inspectoratele scolare. Fiecare judet va decide recuperarea în functie de problemele specifice cu care s-a confruntat", a mai spus ministrul Educatiei.
Cursurile scolare au fost suspendate luni în Bucuresti si judetele aflate sub avertizari de cod portocaliu sau galben. Scolile au ramas închise si marti, în Bucuresti si 12 judete, respectiv Arges, Calarasi, Constanta, Galati, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Prahova, Tulcea, Vâlcea si Vrancea, si partial în Buzau, Giurgiu, Braila, Bacau, Botosani, Dâmbovita si Vaslui.
Miercuri, toate unitatile de învatamânt din judetele avertizate cu cod portocaliu de viscol ramân închise, iar situatia scolilor din zonele atentionate cu cod galben va fi anuntata în functie de fiecare caz în parte, potrivit Ministerului Educatiei.
Bucurestiul si 14 judete din sudul si estul tarii vor fi, miercuri, între orele 06.00 si 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judete a fost emisa o avertizare cod galben.
Avertizarea cod portocaliu a fost emisa pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Galati si jumatatea de sud a judetelor Arges si Dâmbovita.
Sub avertizare cod galben de viscol vor fi miercuri judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Covasna, Brasov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj si Mehedinti, precum si jumatatea de nord a judetelor Dâmbovita si Arges.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007161 (s)