News Flash:

Pacientii sectiilor de Pneumologie si TBC ale Spitalului de Copii din Timisoara au fost evacuati

2 Noiembrie 2013
1256 Vizualizari | 0 Comentarii
Copiii internaţi la Secţiile de Pneumologie şi TBC ale Spitalului de Copii 'Louis Ţurcanu' din Timişoara au fost evacuaţi, vineri, după ce imobilul a fost retrocedat în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Medicii, pacienţii şi aparatura au fost mutate într-un corp alăturat din incinta spitalului, la Centrul de Diagnostic.

'Astăzi au fost mutaţi ultimii trei copii, ceilalţi fiind mutaţi joi. Au mai rămas în clădire lucruri pe care nu le putem depozita, respectiv, dulapuri din lemn care trebuie desfăcute', a declarat presei Maria Nicoară, asistenta şefă a Secţiei de Pneumologie.

Primarul Nicolae Robu a aflat despre evacuare abia după ce actul s-a consumat, iar micii pacienţi au fost mutaţi.


'Ştiu că s-a prezentat proprietarul cu solicitarea de a i se preda clădirea. Juriştii noştri încearcă să vadă ce pot face. (...). Noi am continuat să sperăm că vom avea câştig de cauză. Dacă am fi avut spaţii unde să-i mutăm pe copii, i-am fi mutat', a declarat Nicolae Robu într-o conferinţă de presă.

Vladimir Cârpaci, proprietarul imobilului în care a funcţionat secţiile spitalului de copii a motivat că a avut destulă răbdare şi că a păsuit autorităţile destul timp.

'I-am anunţat cu şase luni de zile înainte că trebuie să elibereze clădirea. Spitalul îmi datorează o sumă mai mare în ceea ce priveşte chiria restantă, iar banii îi vom recupera de la ei. Au distrus clădirea, au tăiat caloriferele, trebuie să o renovăm', a declarat presei Cârpaci.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1158 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006284 (s)