News Flash:

Maricel Pacuraru, Mircea Amaritei si Sorin Barbu, urmariti penal in dosarul privind Realitatea Media

15 Octombrie 2013
2296 Vizualizari | 0 Comentarii

Maricel Pacuraru, Mirel Mircea Amaritei si Sorin Ionut Barbu sunt urmariti penal, fiind acuzati ca, în cadrul procedurii insolventei Realitatea Media, au antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea, a anuntat, marti, Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

Procurorii anticoruptie le-au adus la cunostinta celor trei acuzatiile din acest dosar, în care au mai fost puse sub învinuire alte noua persoane, printre care fratele si o apropiata a lui Elan Schwartzenberg.

"Din probele administrate pana în prezent s-a stabilit ca cei trei învinuiti, în cadrul procedurii insolventei SC Realitatea Media, au derulat actiuni infractionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectiva", se arata într-un comunicat de presa al DNA remis marti agentiei MEDIAFAX.

La instrumentarea acestui dosar procurorii au fost sprijiniti de politisti de la Directia de Investigatii Criminale din Politia Romana si de jandarmi de la Brigada Specializata de Interventii, a precizat DNA.

Omul de afaceri Maricel Pacuraru a fost dus luni seara la DNA, împreuna cu mai multe persoane care ar fi vizate în dosarul privind Realitatea Media, în urma perchezitiilor facute inclusiv la imobile detinute de acesta.

Avocatul Aurel Ciobanu a declarat, la iesirea de la DNA, ca Maricel Pacuraru nu are nicio legatura cu Codrut Marta si ca va organiza, probabil, o conferinta de presa în care va da detalii.

Noua persoane, printre care Fabian Schwartzenberg si Monica Hoffman - fratele si o apropiata a lui Elan Schwartzenberg -, sunt urmarite penal pentru infractiuni ce au avut ca scop influentarea deciziilor privind SC Realitatea Media SA si preluarea acesteia, potrivit DNA.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a precizat, într-un comunicat remis luni seara, ca s-a început urmarirea penala fata de Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Batrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe si Carmen Stancescu, referitor la "implicarea acestora în fapte care se circumscriu infractiunilor de spalarea banilor, complicitate la înselaciune, bancruta frauduloasa, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicitatii, a participatiei improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnatura privata".

Din rezolutia de începere a urmaririi penale a rezultat faptul ca exista date si indicii temeinice potrivit carora, în 2011 si 2012, învinuitii, aparent actionari majoritari sau actionari minoritari, au derulat actiuni infractionale pentru influentarea deciziilor în cadrul procedurii insolventei, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influentarii deciziilor referitoare la SC Realitatea Media SA si preluarii controlului asupra acesteia, sustin anchetatorii.

"Scopul urmarit de fiecare dintre învinuitii din cauza a fost asigurarea controlului asupra deciziilor luate în cursul procedurii insolventei, astfel încat sa înscrie o suma cat mai mare în tabelul creantelor care determina schimbarea componentei Comitetului Creditorilor al societatii aflate în insolventa si a numarului de membri", a aratat DNA.

Potrivit procurorilor anticoruptie, din probele administrate în cauza a rezultat ca acestia au actionat pe doua paliere.

Astfel, pe un palier, "demersurile infractionale au fost derulate de un învinuit care, desi avea doar calitatea de persoana interpusa, s-a erijat în patron si a solicitat intrarea în insolventa. Apoi, folosindu-se de persoane juridice ori fizice interpuse, s-a erijat în creditor al SC Realitatea Media SA si, sub pretextul finantarii acesteia, prin marirea succesiva a creantei ( prin înscrieri de contracte de cesiune ori facturi fictive în contabilitate) a urmarit sa se înscrie în tabelul definitiv al creantelor cu 52% din totalul creantelor si a urmarit înstrainarea marcilor Realitatea Media", sustine DNA.

Potrivit probelor administrate, suma initiala de cinci milioane de euro folosita pentru creditarea SC Realitatea Media SA provenea din evaziune fiscala sau din contracte fictive de împrumut, precizeaza sursa citata.

"Pe un alt palier, demersurile infractionale au fost derulate si de alte persoane - actionari minoritari - care, în complicitate cu persoane fizice si persoane juridice, au falsificat, prin antedatare, contracte de cesiune, iar prin interpusi, au înregistrat modificari fictive ale structurii actionariatului pe care le-au depus la Oficiul Registrului Comertului. Faptele au fost desfasurate în acelasi scop al obtinerii unor foloase banesti", au mai aratat anchetatorii.

In cauza se efectueaza cercetari penale si fata de alte persoane, în legatura cu fapte similare, dar si cu alte fapte, a mai aratat DNA, care a precizat ca învinuitilor li s-au adus la cunostinta acuzatiile.

Procurorii DNA au facut, luni, perchezitii domiciliare în 35 de locatii din Bucuresti, fiind emise mandate de aducere pentru 16 persoane. Unele dintre perchezitii au fost facute la imobile detinute de Fabian Schwartzenberg, Monica Hoffman si Maricel Pacuraru.

Surse judiciare au declarat ca ancheta are legatura si cu dosarul disparitiei lui Codrut Marta - seful de cabinet al fostului presedinte ANAF Sorin Blejnar.

DNA a mai aratat ca procurorii Sectiei de combatere a coruptiei fac cercetari într-o cauza penala complexa ce vizeaza savarsirea mai multor infractiuni, printre care trafic de influenta, spalarea banilor proveniti din evaziune fiscala, înselaciune cu consecinte deosebit de grave, bancruta frauduloasa, delapidare, în care sunt implicate peste 30 persoane fizice si mai multe persoane juridice.

"Potrivit probelor administrate pana în acest moment al urmaririi penale, suma care face obiectul spalarii de bani este de peste 1.000.000 euro", a precizat DNA.

Realitatea Media îi are ca actionari majoritari pe Cozmin Gusa si Maricel Pacuraru.

Tribunalul Bucuresti a admis, în 23 mai, cererea formulata de Realitatea Media SA si a suspendat efectele contractului de cesiune prin care compania Win Win Business & Lobby Company Limited, controlata de Elan Schwartzenberg, a devenit proprietarul marcilor Realitatea.

Contactat la momentul respectiv de MEDIAFAX, avocatul Gheorghe Piperea, care îl reprezinta în instanta în acest conflict pe Elan Schwartzenberg, a declarat ca decizia Tribunalului Bucuresti reprezinta un abuz si va fi atacata cu recurs la Curtea de Apel.

Societatea Realitatea Media, care detine televiziunea de stiri Realitatea TV, se afla în insolventa din septembrie 2011. Administratorul judiciar al Realitatea Media este Judiciar HM Expert IPURL.

In 30 aprilie 2013, CNA a aprobat modificarea actionariatului Realitatea TV, Cozmin Gusa si Maricel Pacuraru fiind actionarii majoritari ai societatii Realitatea Media SA, în timp ce Elan Schwartzenberg si copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu nu mai au nicio participatie la societatea care detine licenta televiziunii.

MEDIAFAX


comitetului creditorilor realitatea media tribunalul bucuresti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1184 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008014 (s)