
Institutul Cultural Român (ICR) va inaugura Festivalul Filmului European 2023 la Timișoara, chiar pe 9 mai, cu o Gală specială dedicată Zilei Europei. Festivalul va avea loc în perioada 9-12 mai, la Cinema Victoria, conform anunțului făcut de ICR. Evenimentul este organizat de ICR, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, EUNIC Romania, UCIN, ambasadelor, centrelor și institutelor culturale europene. Centrul de Proiecte Timișoara este partenerul local al acestei ediții.
„Fără îndoială, cel mai potrivit loc pentru a lansa anul acesta Festivalul Filmului European și a marca astfel Ziua Europei este Timișoara – Capitala Europeană a Culturii. De aceea, vă invit la ediția timișoreană a Festivalului, să ne bucurăm împreună de a șaptea artă și de acest oraș profund multicultural, în care acum peste trei decenii s-a semnat noul act de identitate democratică a României și în care arta este indisolubil legată de valorile europene”, a transmis Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.
Pe lângă Timișoara, Festivalul Filmului European 2023, a 27-a ediție, va avea loc și la Oravița (Casa de Cultură „George Motoia Craiu”), București (Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco), între 15-23 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”), între 18-20 mai 2023, Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai 2023.
„Nu lipsesc din programul nostru din acest an nici filme care se privesc cu zâmbetul pe buze și cu inima ușoară, road movie-ulOmul cu răspunsurile / The Man With the Answers fiind exemplul cel mai bun în acest sens.
Iar dacă revedeți periodic filmele lui Rohmer atunci când vi se face dor de lumea foarte aparte din creația lui, trebuie să veniți să vedeți Tenéis que venir a verla. Ne așteaptă cuminte la intersecția dintre feelgood movie și crochiu intimist și va putea fi văzut în seara de joi, 11 mai.
De la o junglă urbană uneori neprietenoasă cu abaterea de la normă (cea dinMi vacío y yo), la jungla adevărată din Laos, pe care o privim și o ascultăm înSamsara a lui Lois Patiño, Festivalul Filmului European ne invită să descoperim Europa și lumea, pentru a ajunge înapoi la noi înșine”, a afirmat directorul artistic al FFE, criticul de film Cătălin Olaru.
În legătură cu filmul de Gală, Cătălin a spus: ”Odată cu Bones and all, celebrul regizor italian Luca Guadagnino recuperează starea inclasabilă pe care a descris-o cel mai bine în Io sono l’amore, cel de-al treilea lungmetraj al său. Cu o diferență notabilă: tânjirea și fervoarea se trăiesc, în acest film premiat cu Leul de Argint la Veneția, în nuanțe de roșu aprins”.
Programul Festivalului Filmului European 2023, ediția Timișoara, la Cinema Victoria:
9-12 mai 2023
Marți, 9 mai
19:00 - Gala de deschidere:
Cu tot cu oase/Bones and All – regizat de Luca Guadagnino / Italia, S.U.A. / 2022 / 130’
Miercuri, 10 mai
18:30 - Omul cu răspunsurile/ The Man With the Answers / O Anthropos me tis Apantiseis– regizat de Stelios Kammitsis / Cipru, Grecia, Italia / 2021 / 80’
20:30 - Golul meu și cu mine/ My Emptiness and I / Mi vacío y yo– regizat de Adrián Silvestre / Spania / 2022 / 98’(+18)
Joi, 11 mai
18:30 - Trebuie să veniți s-o vedeți/ You Have to Come and See It / Tenéis que venir a verla– regizat de Jonás Trueba / Spania / 2023 / 64’
20:00 - Dragă Thomas*/ Dear Thomas / Lieber Thomas– regizat de Andreas Kleinert/ Germania / 2021 / 156’(Q&A cu actrița Ioana Iacob)
Vineri, 12 mai
18:00 - Nepotul/ The Grandson / Az unoka– regizat de Kristóf Deák / Ungaria / 2022 / 115’
20:30 - Samsara– regizat de Lois Patiño/ Spania / 2023 / 113’
*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004244 (s)
Comentarii (0)