News Flash:

Consiliul Judetean a semnat contractul pentru platforma de plati online si de colaborare cu partenerii

28 Decembrie 2022
689 Vizualizari | 0 Comentarii
plata online

Timisenii, firmele, unitatile administrativ - teritoriale si organizatiile care interactioneaza cu administratia judeteana vor avea la dispozitie o platforma de colaborare digitala. Aceasta va incorpora si un modul de plati online. Consiliul Judetean a semnat contractul zilele trecute, acesta fiind atribuit in urma unei licitatii publice Institutului National de Cercetare Dezvoltare in Informatica din Bucuresti. Serviciile se ridica la putin peste 1.2 milioane lei, finantarea fiind asigurata prin intermediul fondurilor europene. Societatea contractata are la dispozitie noua luni pentru a realiza platforma.

Trebuie spus ca aceasta este complementara celei prin care se digitalizeaza procesele interne ale institutiei, aflata deja in lucru si finantata din surse bugetare proprii.

Solutia informatica de interactiune digitala cu beneficiarii si partenerii Consiliului Judetean are ca scop reducerea timpilor alocati, cat si oferirea unui mediu prietenos de relationare. Functionalitatea platformei va permite logarea mai multor tipuri de utilizatori, cetateni, primarii, institutii subordonate, deconcentrate, universitati etc.

Printre altele, utilizatorii vor putea sa programeze intalniri video sau sa primeasca raspunsuri automate la intrebarile uzuale prin intermediul unui chatbot. lnteroperabilitatea cu sistemul financiar intern al institutiei va permite, prin operatori dedicati, plata online a taxelor, impozitelor, cat si alocarea diferitelor sume cuvenite catre utilizatori, cu monitorizarea acestora in timp real.

„Dincolo de simplificarea interactiunii cu partenerii nostri, am gandit solutia tehnica in asa fel incat sa poata fi multiplicata la nivelul altor UAT-uri, asigurand intr-o prima etapa posibilitatea de a folosi platforma ca utilizatori, apoi posibilitatea de interconectare. Cu cele doua sisteme informatice, in momentul in care vor fi puse in functiune, putem spune ca deschidem un nou capitol in administratia judeteana. Va insemna o schimbare substantiala in bine ce va fi resimtita in mai toate procesele interne si externe ale institutiei”, a subliniat administratorul public al judetului, Marian Constantin Vasile.

Va reamintim, Consiliul Judetean Timis a castigat o finantare pe fonduri europene de aproape trei milioane de lei pentru platforma in discutie. Dincolo de aceasta, o alta componenta importanta a proiectului prevede retrodigitizarea arhivelor institutiei. Mai exact, vor fi scanate si arhivate electronic aproximativ 900.000 de pagini, 180 metri linari de arhiva. In acest caz, contractul urmeaza a fi semnat zilele urmatoare, licitatia aflandu-se pe final, in perioada de depunere a contestatiilor.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1108 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005132 (s)