News Flash:

Ceaiul, bautura minune care reduce mortalitatea (Studiu)

31 August 2022
526 Vizualizari | 0 Comentarii
ceai mortalitate

Un studiu sugereaza ca ceaiul ar putea fi asociat cu un risc mai mic de mortalitate. In comparatie cu cei care nu beau ceai, persoanele care au consumat doua sau mai multe cesti in fiecare zi au avut un risc de mortalitate cu 9% pana la 13% mai mic, au declarat cercetatorii.

Constatarile, publicate in Annals of Internal Medicine, au sugerat ca rezultatul a fost acelasi indiferent daca persoana respectiva a adaugat lapte sau zahar in ceai sau care era temperatura preferata.

De asemenea, rezultatele au fost aceleasi indiferent de variantele genetice care afecteaza rata la care oamenii metabolizeaza cafeina.

Cercetatorii de la National Institutes of Health au folosit date de la UK Biobank, in care 85% dintre cei o jumatate de milion de barbati si femei, cu varste cuprinse intre 40 si 69 de ani, au declarat ca beau ceai in mod regulat. Dintre acestia, 89% au spus ca beau varianta neagra.

Studiul a fost realizat cu ajutorul unui chestionar la care s-a raspuns intre 2006 si 2010 si a fost urmarit pe parcursul a mai mult de un deceniu.

Fernando Rodriguez Artalejo, profesor de medicina preventiva si sanatate publica la Universitatea Autonoma din Madrid, a descris cercetarea ca reprezentand "un progres substantial in domeniu".

El a precizat ca majoritatea studiilor au fost realizate in Asia, unde ceaiul verde este cel mai consumat, iar cele cateva din afara continentului au fost "de dimensiuni reduse si cu rezultate neconcludente".

Artalejo a spus: „Acest articol arata ca un consum regulat de ceai negru (cel mai consumat ceai din Europa) este asociat cu o reducere modesta a mortalitatii totale si, in special, a mortalitatii cauzate de bolile cardiovasculare pe o perioada de 10 ani la o populatie generala adulta de varsta mijlocie, in majoritate alba".

El a adaugat ca studiul nu a stabilit definitiv ca ceaiul a fost cauza mortalitatii mai scazute a bautorilor de ceai, deoarece nu a putut exclude faptul ca aceasta se datoreaza altor factori de sanatate asociati cu consumul de ceai.

In noiembrie, The Guardian a relatat ca, potrivit celui mai amplu studiu de acest tip, consumul de cafea sau de ceai ar putea fi legat de un risc mai mic de accident vascular cerebral si dementa.

Cercetatorii de la Universitatea de Medicina Tianjin din China au constatat ca persoanele care consumau doua-trei cesti de cafea sau trei-cinci cesti de ceai pe zi, sau o combinatie de patru-sase cesti din ambele bauturi, aveau cel mai mic risc de accident vascular cerebral sau dementa.

Cei care au baut zilnic doua pana la trei cesti de cafea si doua pana la trei cesti de ceai au avut un risc cu 32% mai mic de accident vascular cerebral.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008118 (s)