„Hristos cere de la noi rugaciunea «monologhie», adica de-un singur cuvant, de-un singur gand. Ai vazut pe canaaneanca? Mergea dupa Hristos si striga cu cateva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma! si Fiul lui David, miluieste-ma! Dar striga din inima. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvant, dar il zicea din inima, pana a biruit bunatatea lui Dumnezeu sa zica: O, femeie, mare este credinta ta!”
Spunea odata parintele: „Prin rugaciune trebuie sa se uneasca mintea cu inima. Este o rugaciune a mintii in inima si este o rugaciune a inimii curate. Dar sa stiti ca mintea, pogorandu-se in inima, trece doua vami sau obstacole, ca sa se uneasca cu inima. Intai este vama inchipuirii, a imaginatiei si a doua este vama ratiunii de la poarta inimii. Un om intelept intr-o clipeala de vreme le trece”.
Despre vama imaginatiei zicea Parintele Cleopa: „Legea cea mai scurta a rugaciunii este sa nu-ti inchipui nimic cand te rogi. Ca imaginatiile sunt de trei feluri: rele, bune si sfinte. Sa nu primesti nici un fel de imaginatie. Ca daca te opresti la imaginatie, nu poti intra cu mintea in inima in vremea rugaciunii.

Aceasta este prima statie. Sfantul Nil Ascetul zice in Filocalie: „Fericita este mintea aceea care a ajuns sa se roage lui Hristos, fara imaginatie, fara forma! Mintea Mantuitorului n-a avut imaginatie, spun toti sfintii teologi. Pentru ca El era Noul Adam si a venit sa restaureze pe vechiul Adam, exact cum a fost in Rai.

Adam, cand a cazut, prin gandire a cazut. Ce i-a zis satana? Nu vei muri, ci vei fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul. Si, cum si-a inchipuit ca va fi ca Dumnezeu, a cazut prin imaginatie din darurile date si apoi a fost izgonit din Rai. De aceea dumnezeiestii parinti numesc imaginatia «pod al demonilor». Nici un pacat nu trece de la minte la simtire (la inima), daca nu si-l inchipuie intai omul cu mintea.
Deci, in vremea rugaciunii n-ai voie sa-ti inchipui nimic. Nici imaginatii sfinte, nici pe Hristos pe Sfanta Cruce, nici pe scaunul Judecatii. Nimic. Ca toate imaginatiile sunt afara de inima si daca ramai sa te inchini la acestea, nu te inchini lui Hristos.

In clipa rugaciunii, numai ce vezi ca apar cuvinte din Scriptura, cum a ispitit pe Mantuitorul in muntele Carantaniei, caci rolul lor este sa te ispiteasca din Scriptura. Si ne vin tot felul de ratiuni adevarate si inalte in vremea rugaciunii! Dar vrajmasul nu se supara de asta, cand vede ca tu rationezi. El se bucura. Bine ca teologhisesti cand te rogi!
Fratilor, n-au ce cauta astea in vremea rugaciunii! Sfantul Ioan Gura de Aur spune: «Tu, cand te rogi, nu teologhisi, ca esti batjocorit de demoni!». Cand te rogi trebuie sa ai inima infranta si smerita, durerea inimii pentru pacate si smerenie. Taina asta este a lui Dumnezeu, Izvorul mintilor rationale din cer si de pe pamant.

Tu te coboara in inima cu rugaciunea de-un singur gand; adica gandind numai la numele Domnului nostru Iisus Hristos. Cu aceasta ratiune ne coboram in inima, zicand asa: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul (sau pacatoasa)». Cu alta ratiune n-ai ce cauta. Dupa cum v-am spus, la vama imaginatiei, nici o imaginatie, cat de sfanta ar fi, nu este in inima, ci afara de inima si trage mintea noastra din inima afara. Asa si ratiunile acestea.

Ca diavolul are scop sa-i dea mintii noastre de teologhisit si iti aduce la rugaciune toata Scriptura, daca vrei, numai sa nu te rogi! El stie ca rugaciunea il arde.
Atunci tu capeti o trufie duhovniceasca: «De aceea imi vin mie acum cuvintele astea asa de inalte, ca eu ma rog lui Dumnezeu!». Si diavolul rade cu gura pana la urechi! Tu nu te rogi atunci, ci teologhisesti. Mantuitorul iti spune sa te rogi: Voi nu vorbiti multe ca fatarnicii, carora li se pare ca intru multe vorbe ii aude Dumnezeu!

Hristos cere de la noi rugaciunea «monologhie», adica de-un singur cuvant, de-un singur gand. Ai vazut pe canaaneanca? Mergea dupa Hristos si striga cu cateva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma! si Fiul lui David, miluieste-ma! Dar striga din inima. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvant, dar il zicea din inima, pana a biruit bunatatea lui Dumnezeu sa zica: O, femeie, mare este credinta ta!
Iar noi, in vremea rugaciunii, mai ales a rugaciunii inimii, cand vrem sa pogoram mintea in inima, asa sa ne rugam, cu un singur gand. Ca daca parasesti teologia asta in vremea rugaciunii, cu ajutorul lui Dumnezeu, indata mintea intra in inima”.
(Arhimandrit Ioanichie Balan, Patericul romanesc, Editura Manastirea Sihastria, pp. 753-754)

sursa: ortodoxia