Un adolescent din Romania, in varsta de 15 ani, ne-a contactat pentru a ne spune povestea sa, informeaza Gazeta Romaneasca.

Este unul dintre zecile de mii de copii lasati in tara de parintii plecati la munca in strainatate. Este un strigat teribil de acuzare la adresa societatii indiferente la singuratatea acestor copii maturi inainte de vreme.

«Va scriu fiindca ati scris un articol despre o femeie care nu si-a vazut fiul lasat in Romania de 9 ani. Mama mea e in Italia si nu am vazut-o de 12 ani.

Am 15 ani si sunt emo. Traiesc cu bunicii intr-un oras din Moldova. Poate nu va intereseaza viata mea. Nu e importanta viata unui copil crescut in familia bunicilor, sunt mai interesante cazurile cu copiii din orfelinate sau luati de stat in Norvegia. Dar va scriu, desi poate nici macar nu cititi.

M-am nascut dintr-o relatie, barbat/femeie. Nu s-au casatorit fiindca nu s-au inteles. Am aparut si eu in viata lor, fapt ce a scurtat traiul comun. Mama s-a intors la parintii ei, tata unde a vazut cu ochii. Mai are doi baieti din raporturi esuate. Ultima data l-am vazut cand aveam sase ani. Mi-a spus ca bunicii ma tin pentru alocatie.

Pe mama am vazut-o in putinele fotografii pe care le avem acasa. Cica seman cu ea. Nu, eu nu seman cu parintii mei. Eu am crescut singur pana m-am imprietenit cu R., o fata care are mama plecata in Turcia de cand era mica. Tatal ei era turc dar nimeni nu l-a vazut niciodata. Cu ea m-am jucat mereu si, rar, cand nu stiam ce sa fac o intrebam cum face ea. Si ea traieste cu bunicii ei.

La scoala nu suntem prea buni. Profesorii spun despre noi ca suntem copiii nimanui. Aschia nu sare departe de trunchi. Dar R. e buna. Luam viata asa cum este. De rahat. Ascultam muzica si ne uitam pe internet la filme. Bunicul meu imi spune ca si mama mea fugea de la ore la cinematograf. Acum nu mai este cinematograful de la coltul strazii, e doar o sala de jocuri.»

Un inger negru
«R. vrea sa creasca mare si sa se faca coafeza. Eu vreau sa fac tatuaje. Acum ea tunde niste papusi aruncate de vecina de la doi. Eu i-am spus ca o sa tatuez papusa blonda pe spate. Eu vreau sa-i desenez un inger negru. R. nu este de acord. Zice ca e sinistru. Ea spune sa desenez fluturi. Sau flori. Nu-i mai desenez nimic. Sa va spun de ce imi place sa fac tatuaje? Fiindca doare. Orice ai vrea sa iti faci, mic sau mare tatuajul doare. Scrijelesti pielea. La bunica nu-i plac tatuajele, spune ca sunt puscariasii cei care isi fac. Bunicul e de acord cu ea.
Ei vor sa ajung padurar. Sa am lemne, sa traiesc la aer curat, sa ma salute lumea cu respect. R. zice ca padurarii traiesc la padure si acolo nu este coafor. Dar se pot culege fructe de padure si bureti. Sa nu uit: vezi ursi, caprioare.»

Uneori e mai bine sa mori
«Oare mama se gandeste ce o sa ma fac eu cand cresc mare? Ce s-a gandit ea sa fie cand era ca mine? Uneori ma gandesc, apoi imi alung gandurile. Uneori e mai bine sa mori.
Un coleg de scoala a lasat insarcinata o colega. Au 16 ani fiecare. Tatal ei e in inchisoare. Mama ei culege capsuni in Germania. Tatal lui e beat manga. Mama ei lucreaza la fabrica. Pe nimeni nu intereseaza.

Acum cinci ani mama mea a telefonat de Paste sa ne spuna ca a trimis 300 de euro. M-a intrebat cum merge scoala. I-am spus doar: «bine». M-a intrebat daca sunt sanatos si cat am crescut. I-am spus: da. Un da care avea multe intelesuri. De aceea imi place sa desenez. Nu pot sa vorbesc, imi trec prin minte multe cuvinte, intrebari. N-am putut sa o intreb: “cand vii, mama, acasa?”.

R. m-a intrebat acum ce scriu. I-am spus ca scriu o scrisoare la o ziarista. Mi-a spus ca ziaristii sunt fraieri. Si ca ziaristii nu raspund la scrisori, trebuie sa ii chemi la fata locului. Are dreptate. Eu v-as chema acasa, dar bunicii mei nu ar fi de acord sa stie lumea ca mama nu mai da nici un telefon.

Si mi-au spus: „Noi te crestem, nu-ti lipseste nimic!». Da, ar ride cei de la scoala. Emo, plangi dupa muma-ta? Eu nu pling. Nici daca as afla ca a murit nu cred ca as plinge. Ea a plans pentru mine? Nu ma intereseaza.
R. imi spune sa arunc ce am scris ca o gaseste careva. Si daca o citeste bunica-mea, intelege cine e R. Si-i spune la bunica-sa. I-am repetat ca nu am scris despre maica-sa. Ea se uita la mine ciudat si imi spune: e la fel.

Nu e la fel. Fiecare copil are o mama. Noi avem mame subintelese. Asta sa stiti. Nu cred ca mamele noastre citesc…