News Flash:

Inacceptabil

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au mers, marți, în control la patru localuri din Timișoara

5 Iulie 2023
208 Vizualizari | 0 Comentarii


Marți, comisarii de la Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în patru localuri din zona Cetate. La toate cele patru unități de alimentație publică s-au constatat nereguli, însă două dintre ele au fost închise în urma vizitei comisarilor.

Modul în care anumite unități economice își desfășoară activitatea este de neconceput. Au fost efectuate verificări la 4 unități de alimentație publică (restaurante, fast-food-uri): SC LA FOCACCERIA SRL, SC AKD GREEN HOUSE SRL, SC DRUNKEN RAT SRL, SC FALAFEL KING SRL. La toate aceste unități s-au constatat abateri de la legislație.

Principalele abateri identificate includ:

Lipsa completă a elementelor de identificare-caracterizare necesare pentru produsele preparate și materiile prime;
Păstrarea produselor preparate și a materiilor prime la o temperatură ridicată;
Prezența insectelor vii atât pe suprafețele de preparare și servire, cât și pe produse;
Condiții improprii de depozitare;
Gramaje mai mici decât cele declarate;
Nerespectarea condițiilor recomandate de depozitare de către producător;
Utilizarea aparatelor de preparare neigienizate corespunzător.
Ca urmare a constatărilor, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

- 4 amenzi contravenționale în valoare totală de 19.000 lei;
-3 avertismente.

Au fost luate următoarele măsuri suplimentare:

Oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere pentru două unități, respectiv SC LA FOCACCERIA SRL și SC AKD GREEN HOUSE SRL.
Retragerea definitivă de la comercializare a materiilor prime și a produselor neconforme.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1260 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006273 (s)