News Flash:

Muzică clasică în Parcul Rozelor, la sfârșit de iulie

David Garrett, unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume, va concerta la Timișoara

4 Iulie 2023
224 Vizualizari | 0 Comentarii

La sfârșitul lunii iulie, Timișoara, Capitala Europeană a Culturii, va găzdui un concert susținut de celebrul violonist David Garrett, un maestru al muzicii crossover, care aduce muzica clasică mai aproape de publicul tânăr. David Garrett este recunoscut și înregistrat în Cartea Recordurilor ca unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume.

Născut pe 4 septembrie 1980 în Aachen, Germania, David Garrett a primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani și a debutat cu Hamburg Philharmonics la vârsta de 10 ani. La 13 ani, a devenit cel mai tânăr artist care semnează un contract exclusiv cu Deutsche Grammophon, sub numele de David Garrett, preluând numele de familie al mamei sale, de origine americană.

În 1999, în vârful carierei sale, David Garrett a decis să se mute la New York pentru a studia muzicologie și compoziție și pentru a-și perfecționa tehnica sub îndrumarea lui Itzhak Perlman, la Juilliard School. În 2003, a câștigat prestigiosul Concurs de Compoziție de la Juilliard cu o fugă compusă în stilul lui Johann Sebastian Bach.

După încheierea studiilor, violonistul s-a dedicat apropierea tinerilor de muzica clasică, combinând elemente clasice cu cele pop, rock și rhythm & blues. El susține că atunci când aranjează piesele crossover, se străduiește să atingă un nivel de performanță cel puțin egal cu ceea ce se așteaptă de la lucrările clasice. David Garrett este apreciat pentru abordarea sa creativă și pentru faptul că îmbină mai multe stiluri muzicale într-un mod artistic și de înaltă calitate, fără a face niciun compromis în ceea ce privește standardele muzicale.

Violonistul a demonstrat de multă vreme că excelența și popularitatea pot merge mână în mână, reușind să încânte ascultătorii de toate vârstele. El susține concerte clasice cu săli pline în filarmonii, dar și spectacole în aer liber, în care prezintă programe crossover. David Garrett este recunoscut pentru viziunea sa asupra modului în care mai multe stiluri muzicale pot fi unite în mod creativ la un nivel înalt artistic, fără a face compromisuri în ceea ce privește standardele muzicale.

David Garrett strălucește și în înregistrările sale, fiind lăudat și susținut de virtuozi precum Isaac Stern, Yehudi Menuhin și Ida Haendel. A fost distins cu premiul ECHO Classic în 2008, la categoria "Classic without Borders". În 2011, a primit două premii ECHO pentru albumul "Rock Symphonies", iar DVD-ul "David Garrett: Rock Symphonies - Open Air Live" a fost premiat la categoria "Best Domestic DVD Production" și a câștigat distincția de "Best Artist" la categoria "Rock/Pop Domestic".

David Garrett cântă la un Stradivarius din 1716. El a intrat în Cartea Recordurilor pentru abilitatea sa de a interpreta 13 note muzicale pe secundă în piesa "Zborul bondarului" de Rimski-Korsakov.

David Garrett are o legătură specială cu România și este un mare admirator al lui George Enescu. El studiază și interpretează compozițiile lui Enescu și a participat la Festivalul Internațional "George Enescu" în 2015.

În timpul verii, în calitate de Capitală Europeană a Culturii, Timișoara va avea onoarea să-l primească pe David Garrett ca invitat special.
Publicul își va putea bucura de prestația sa pe 31 iulie, în Parcul Rozelor. Biletele vor fi disponibile începând de astăzi, luni, 3 iulie, pe platforma www.bilete.ro. Pentru cei care preferă achiziționarea biletelor în format fizic sau pentru persoanele în vârstă, acestea vor fi disponibile și la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara (str. Miron Costin nr. 2) în intervalul orar 11:00-14:00, începând de vineri, 7 iulie 2023. Prețurile biletelor sunt următoarele: 300 lei (categorie VIP), 200 lei (categorie standard) și 90 lei (categoria "în picioare").
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara în cadrul programului "Îndrăznește!/Dare!", care face parte din proiectul "Timișoara, Capitală Europeană a Culturii".

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 43 queries | Mysql time :0.012129 (s)