News Flash:

Lucrările sunt în plină desfășurare

Clădirea Colegiului Tehnic Emanuil Ungureanu e în plin proces de reabilitare și modernizare

3 Iulie 2023
262 Vizualizari | 0 Comentarii


Colegiul Tehnic "Emanuil Ungureanu" din Timișoara, aflat într-un amplu proces de reabilitare, începe să-și recapete treptat strălucirea. Lucrările au atins un stadiu avansat, apropiindu-se de 35%.

Clădirea colegiului este supusă unui proces amplu de reabilitare și modernizare prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020. În timpul săpăturilor desfășurate în zona corpului B al clădirii, au fost descoperite porțiuni din zidurile cetății Timișoarei. Această construcție, ridicată între anii 1899 și 1900 pentru a găzdui o școală de arte și meserii, a fost prima clădire ridicată pe amplasamentul fostelor ziduri și bastioane ale cetății din apropierea castelului Huniazilor, care fuseseră demolate cu puțin timp în urmă.

„Astăzi, Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu trece prin poate cel mai amplu proces de reabilitare din istoria sa de peste un secol. Peste 32 de milioane de lei, dintre care 28 de milioane fonduri nerambursabile sunt investiți în reabilitare, achiziția de echipamente IT, materiale didactice moderne și materiale specifice pentru documentare; precum și în creșterea accesibilității persoanelor cu dizabilități la serviciile educaționale”, au declarat reprezentanții ADR Vest.

Potrivit planului de lucru, se estimează că lucrările vor fi finalizate în ultimul trimestru al anului curent.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1132 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004745 (s)