News Flash:

Caz pe cale de rezolvare

Andrei Minda, principalul suspect în cazul crimelor din Timișoara, a fost prins

30 Iunie 2023
310 Vizualizari | 0 Comentarii

Suspectul principal în cazul crimelor de la Timișoara a fost capturat joi seara. Conform informațiilor inițiale, bărbatul a fost văzut pe stradă, în apropierea Gării de Nord, și a fost înconjurat de forțele de ordine. Se pare că nu a opus rezistență.

„Mecanismul a fost unul complex. În primul rând vorbim de activitățile derulate de specialiștii de la Timișoara, din cadrul Poliției Române de la Institutul Național de Criminalistică, sub coordonarea procurorului de caz, însă a ajutat foarte mult mediatizarea acelui portret-robot, a imaginilor surprinse. Bineînțeles, toate aceste imagini au fost coroborate cu probe și mijloace tehnice de probă din punct de vedere criminalistic, astfel încât să fie probată această faptă. (…) Societatea românească în acest caz a dat dovadă de solidaritate”, a declarat la Antena 3 purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.

Vă reamintim că un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie în vârstă de 78 de ani au fost găsiți decedați în locuința lor din Piața Țepeș Vodă din Timișoara. Un alt bărbat a descoperit cadavrele și a observat, de asemenea, prezența unei persoane necunoscute în locuință, care a reușit să scape. Vârstnicii erau în timpul unei convorbiri telefonice cu nepotul lor din Germania când au auzit că cineva a intrat în casă, iar apoi convorbirea s-a întrerupt. Nepotul a reușit să alerteze un verișor, care a mers la locuință și l-a surprins pe presupusul criminal în timp ce încerca să-l înjunghie, iar apoi acesta a fugit în întuneric.

Poliția a deschis un dosar penal pentru omor calificat și a început căutarea individului care a reușit să fugă. Suspectul principal este Andrei Minda, în vârstă de 38 de ani, și se pare că era familiarizat cu victimele sale.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1177 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006015 (s)