News Flash:

Cum va fi vremea

Ce estimează meteorologii în primele două săptămâni ale lunii august

31 Iulie 2023
251 Vizualizari | 0 Comentarii

Prognoza meteo pentru perioada 31 iulie - 28 august 2023:

Săptămâna 31 iulie - 7 august:

În primele două săptămâni ale lunii august, se estimează că temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în celelalte regiuni vor fi în general apropiate de valorile normale. Se vor înregistra ploi mai frecvente în prima parte a acestui interval, mai ales în regiunile intracarpatice, cu un regim pluviometric excedentar în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 7-14 august:

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice și centrale, iar în restul țării vor fi în general apropiate de valorile normale. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 14-21 august:

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 21-28 august:

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1237 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004900 (s)