News Flash:

Boala Addei a ajuns in faza a doua. Cum se simte artista de cand ia 26 de pastile pe zi

21 Aprilie 2022
463 Vizualizari | 0 Comentarii
Adda

ADDA mai are probleme si le poveteste fanilor cum depaseste astfel de momente, mai ales ca poate si in lista ei de urmaritori sunt persoane care se confrunta cu astfel de afectiuni.

Acum, dupa mai bine de doi ani in care s-a tratat de aceasta boala si a incercat sa tina sub control nivelul de histamina, ADDA a aflat ca, de fapt, boala ei este cu totul si cu totul alta. Borelioza este o boala foarte puternica, iar artista, afland foarte tarziu de existenta ei, va fi nevoita sa urmeze un tratament extrem de puternic pentru organismul ei.

„Mi s-au pus o mie de diagnostice. Am facut analize peste analize si am fost tratata de alte afectiuni. Cand am aflat, la mine boala era spre a doua faza, am descoperit-o oarecum din timp. Aveam eruptii, oboseala mare, nu puteam respira, edeme. Faceam alergii si nimeni nu stia de la ce e. Apoi au inceput celelalte simptome, paralizii, scapam obiecte din mana, nu mai puteam folosi mainile, simteam ca ceva e in corpul meu, care preia controlul”, a declarat artista pentru playtech.ro.

„Acum chiar ma simt bine. De Paste vom pleca la ai mei, la Targu Mures. Mai am cam doua luni sa iau acele pastile , apoi 18 luni sa fac injectii. Bine ca exista tratament”, a completat artista seria declaratiilor.

Initial, ADDA luase o pauza de la tot ce inseamna muzica si apariti televizate, dar nu a putut sta prea mult departe de ceea ce iubeste, asa ca a revenit cu un nou album.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 43 queries | Mysql time :0.016836 (s)