News Flash:

Veste bună pentru cei care vor să-și cumpere o mașină prin programul Rabla

Astăzi, 19 martie, începe înscrierea în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus

19 Martie 2024
93 Vizualizari | 0 Comentarii

Persoanele fizice pot începe să se adreseze producătorilor validați începând de marți pentru a-și îndeplini formalitățile de înregistrare în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, în timp ce persoanele juridice pot încărca documentele necesare participării în cele două programe prin intermediul aplicației informatice, conform informațiilor furnizate de agerpres.ro.

Conform unui comunicat emis de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

Ambele programe vor fi implementate în etape, în limita fondurilor alocate. Astfel, pentru Rabla Clasic, sesiunea destinată persoanelor juridice, UAT-urilor și instituțiilor publice va fi deschisă în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024, cu fonduri alocate de câte 60 de milioane de lei pe categorie. Pentru persoanele fizice, fondurile disponibile sunt de 180 de milioane de lei, iar sesiunea este deschisă în intervalul 19 martie – 25 noiembrie 2024.

În cadrul programului Rabla Plus, Etapa I va avea loc în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024, cu 140 de milioane de lei alocate pentru persoanele juridice și aceeași sumă pentru UAT-uri și instituții publice. Pentru persoanele fizice, Etapa I este programată în intervalul 19 martie – 18 august 2024, cu fonduri disponibile de 420 de milioane de lei.

Etapa a II-a a programului Rabla Plus va avea loc între 19 august și 19 septembrie 2024, cu 60 de milioane de lei alocate pentru persoanele juridice și aceeași sumă pentru UAT-uri și instituții publice. Pentru persoanele fizice, Etapa a II-a va fi deschisă între 19 august și 25 noiembrie 2024, cu fonduri de 180 de milioane de lei disponibile.

Calendarul complet al sesiunilor de înregistrare în cadrul celor două programe și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.

În ediția din acest an, finanțarea acordată în cadrul Programului Rabla Clasic rămâne la 7.000 de lei pentru prima de casare, respectiv 10.000 de lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, cu excepția motocicletelor, ale cărui emisii de CO2 nu depășesc 150 g/km în sistemul WLTP și a cărui valoare nu depășește 60.000 de euro, cu TVA inclus.

„La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară”, se precizează în comunicat.


De asemenea, pentru achiziționarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga următoarele:

Un ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC.
Un ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale pot beneficia de o primă de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situația în care optează pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de o primă de casare de 10.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de un ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puțin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este următorul:

25.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepția motocicletei.
13.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, cu excepția motocicletei, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP.
13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de un ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005941 (s)