Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 4 ore
 32    0

Pe numele unei învățătoare din Timișoara a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă


Polițiștii din Timișoara au deschis un dosar penal împotriva unei învățătoare, acuzată că a lovit un băiețel în vârstă de șase ani. Micuțul este elev în ciclul primar al Liceului "William Shakespeare" din Timișoara, iar incidentul ar fi avut loc la mijlocul lunii ianuarie. Autoritățile au anunțat miercuri (13 martie) începerea anchetei în acest caz.

„La data de 24.01.2024, poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o unitate şcolară din Timişoara, un minor de 6 ani ar fi fost lovit de către un cadru didactic. Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, au declarat reprezentanții IPJ Timiş.


Conform unor surse, copilul le-ar fi relatat părinților că a fost strâns cu putere de obraji și lovit cu indicatorul pentru că nu putea citi un text.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu