Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

17 Mai 2024
 86    0

4 autobuze electrice noi fac parte de acum din flota STPT

Societatea de Transport Public a Timișoarei și-a mărit flota cu patru autobuze electrice noi, care sunt deja în circulație pe traseele din oraș. Aceste vehicule fac parte dintr-un plan mai amplu finanțat cu fonduri europene, prin care se vor achiziționa în total 44 de autobuze electrice.

Primăria Timișoara a anunțat că, începând din această săptămână, patru autobuze electrice noi pot fi observate pe traseu.

„Ultimul autobuz electric, la care recepția a fost deja efectuată, și-a început treaba pe linia 40, după ce alte două merg deja pe linia 33 și unul pe linia lui E7. Deocamdată, aceste autobuze electrice vin să completeze prezența și activitatea celor tradiționale, până în momentul când întreaga flotă va putea fi înlocuită cu una electrică”, a transmis primăria.

Fiecare autobuz are o lungime de 18 metri și poate găzdui 155 de pasageri, inclusiv 50 de locuri pe scaun. Aceste vehicule sunt echipate cu podea complet coborâtă și facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Pentru a fi alimentate, autobuzele vor utiliza stațiile de încărcare amplasate în incinta depoului de pe bulevardul Dâmbovița.

Până în luna octombrie 2023, întregul lot de 44 de autobuze va fi livrat treptat, urmând ca acestea să intre în circulație după finalizarea verificărilor tehnice și administrative necesare. Autobuzele electrice sunt produse de compania Karsan, iar finanțarea pentru achiziționarea lor provine din fonduri europene. Valoarea totală a proiectului depășește 220 de milioane de lei.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu