Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

17 Aprilie 2026
 252    0

Nu vor putea fi achiziționate certificatele verzi. A picat proiectul Primăriei de a acorda un avans către Colterm

Consilierii locali din Timișoara s-au întâlnit pentru a doua oară pentru a vota acordarea a 100 de milioane de lei către Colterm, pentru achiziționarea de certificate verzi. Era evident pentru toată lumea că proiectul nu va putea fi aprobat, iar chiar dacă era aprobat, nu erau suficiente fonduri în conturile municipalității pentru a realiza o asemenea manevră financiară.

Votul a atras doar 13 voturi "pentru", fiind necesare 14. Deși numărul consilierilor locali prezenți a fost mic, cei care au votat pentru proiect acuză că unul dintre semnatarii convocării ședinței a "trădat" și nu a votat proiectul.

Viceprimarul Cosmin Tabără a insistat că această operațiune trebuie realizată, chiar dacă suma nu acoperă integral necesitățile, orice sprijin este binevenit. El a mai spus că și cei de la STPT au primit bani de la primărie pe același model, deci nu se poate vorbi despre o imposibilitate.

De fapt, banii vor trebui plătiți oricum de municipalitate către Colterm, în contul pierderilor tehnologice induse, doar că dacă s-ar plăti acum, s-ar evita o amendă imensă, amendă care oricum nu șterge obligația de a cumpăra certificatele. Consilierul local liberal Ștefan Sandu a criticat dur conducerile actuale ale primăriei pentru faptul că oamenii se încălzesc cu agentul termic oferit de Colterm.

În câteva zile, Colterm va primi de la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie raportul referitor la pierderile tehnologice induse, iar suma respectivă va trebui plătită către Colterm, iar societatea de termoficare va putea cere, poate chiar în justiție, plata acelor bani.

În ceea ce privește ședința de plen extraordinar, proiectul a căzut, împlinind doar 13 voturi, ceea ce nu era suficient. Există acuzații că un vot ar fi dispărut la numărătoarea electronică și se așteaptă să se vadă ce se va descoperi în urma analizei tehnice a votului desfășurat online.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu