Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 14 minute
 7    0

Guvernul a convenit cu FMI sa introduca din iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie, la următoarea misiune la Bucureşti a Fondului, a anunţat premierul Victor Ponta. "În scrisoarea de intenţie şi în memorandum vom avea trecut foarte clar faptul că, în cursul următoarei misiuni, din luna aprilie, până atunci, Guvernul vine cu măsurile şi metodologia de implementare de la 1 iulie a scutirii de impozit a profitului reinvestit", a spus Ponta.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI. Mediafax.ro

Citeste si...

29 Ianuarie 2014
 1288    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu