Joi dimineață, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a efectuat o vizită la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Cu o finanțare din partea Ministerului Sănătății, spitalul a achiziționat un echipament RMN de 3 Tesla și un PET-CT.
„Aici va fi cea mai mare platformă imagistică din vestul țării. Două CT, un PET- CT și, în curând, prin investiția finanțată de Ministerul Sănătății, unul dintre cele mai moderne RMN-uri din țară. Este important ca pacienții, atât din Timișoara, cât și din toată regiunea Banatului, să poată să beneficieze de astfel de servicii”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila.
Ministrul a subliniat importanța asigurării accesului pacienților la aceste servicii și în cadrul spitalelor publice din întreaga țară.
„Într-un context mai larg, discutăm de diagnosticul și monitorizarea pacienților oncologici, în afară de cei care au alte terapii, de exemplu asociate bolilor infecțioase, cum sunt pacienții de aici, de la Spitalul Victor Babeș. Consistența unei astfel de platforme și accesul la servicii de sănătate sunt importante pentru ca pacienții să beneficieze în zona publică de astfel de servicii. Pentru că foarte multe servicii de imagistică sunt furnizate în zona privată și ne preocupă ca zona publică să poată să facă față nevoilor. Reziliența sistemului de sănătate este asigurată de zona publică. Acest lucru este firesc. M-aș bucura ca această platforma imagistică să reprezinte și un preambul și în ceea ce privește construirea unui institut regional de oncologie, aici în Timișoara. Este necesară aceasta regionalizare a serviciilor medicale în zona de oncologie, iar componenta imagistică la care m-am referit este esențială în dezvoltarea acestor tipuri de servicii”, a mai precizat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății se află joi într-o vizită de lucru la Timișoara, inclusiv la Spitalul Județean, unde se desfășoară construcția primului Centru de Mari Arși din țară, proiect realizat de Ministerul Sănătății în colaborare cu Banca Mondială.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1431 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007768 (s)
Comentarii (0)