News Flash:

Continuă procesul de reabilitare termică a unităților educative

Primăria Timișoara va reabilita termic Grădiniței PP nr. 6

5 Decembrie 2023
119 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Timișoara continuă procesul de reabilitare termică a unităților de învățământ, iar acum a fost demarată intervenția la Grădinița PP nr. 6.

Procedura de achiziție pentru lucrările de reabilitare termică a grădiniței situate pe strada Țepeș Vodă nr. 17 a fost finalizată, iar firma câștigătoare a contractului în valoare de 1,6 milioane de lei este BT Consulting SRL. Termenul de execuție a lucrărilor este de 5 luni de la data emiterii ordinului de începere a acestora.

„După finalizarea lucrărilor, cei 60 de copii de la această grădiniță vor beneficia de condiții la standarde europene. Amenajarea celor patru săli nu va afecta procesul didactic. Lucrările de interior vor fi programate mai ales în perioadele de vacanță, iar, dacă va fi cazul, copiii vor fi regrupați, astfel încât programul să se deruleze normal”, au declarat reprezentanții Primăriei Timișoara.

Clădirea care adăpostește Grădinița PP 6 prezintă deteriorări notabile, inclusiv tencuieli degradate pe fațade, fisuri, infiltrații la nivelul soclului către parapeții ferestrelor, coroziune și degradări ale scării metalice, precum și degradări la nivelul balconului de acces.

Lucrările de intervenție vor fi efectuate în mod cuprinzător, acoperind toate nivelurile clădirii (parter + 1 etaj + pod). Acestea vizează reabilitarea integrală a construcției, respectând cele mai moderne norme referitoare la rezistență și stabilitate, siguranță la incendiu, igienă și sănătate, protecția mediului și izolare fonică. De asemenea, proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, optimizarea condițiilor de confort termic interior, reducerea pierderilor de căldură și a consumului de energie, cu impactul adițional al reducerii costurilor pentru încălzire și apă caldă, precum și diminuarea emisiilor poluante.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1171 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004862 (s)