News Flash:

Un primar din Caras-Severin a intrat in GREVA! Vezi care este motivul protestului

2 Februarie 2017
1033 Vizualizari | 0 Comentarii
ioan rusu
Primarul comunei Ezeris, Ioan Rusu, a intrat miercuri in greva japoneza, nemultumit de adoptarea ordonantelor de urgenta cu privire la gratiere si modificarea codurilor penale. 
'E o forma de protest usoara, deocamdata. Este o greva japoneza, pe care am decis sa o declansam in aceasta dimineata (miercuri-n.r.), impreuna cu colegii mei din primarie, dupa adoptarea celor doua ordonante, la ceas de seara, cand lumea merge la culcare. Nu cred ca e posibil sa avem asemenea legi, care iti dau voie ca pana la 200 mii lei sa nu atraga raspunderea penala. Daca se recupereaza, bine, daca nu, Dumnezeu cu mila! Nu cred ca este normal, intr-un stat membru al Uniunii Europene, intr-un stat membru NATO, sa se intample asemenea lucruri, indiferent de cine guverneaza aceasta tara. Nimeni nu are voie sa faca asa ceva. Eu sper ca, impreuna cu ceilalti colegi primari din tara, sa gasim o forma legala, corecta, sa-i sesizam si sa-i mobilizam pe cei care ne conduc, pentru a reveni asupra acestor ordonante, chiar daca si-au produs deja efectul asupra unora", a declarat primarul comunei Ezeris, Ioan Rusu. 
Acesta spera sa se revina asupra formei acestor ordonante, sa fie anulate in perioada urmatoare, pentru a nu incuraja functionarii publici, primarii, consilierii locali, consilierii judeteni sau parlamentarii sa 'greseasca' cu pana la 200 mii lei. 
'Practic, in acest fel, ne dau voie sa furam legal. Prin urmare, nu pot sa le multumesc celor care au facut acest lucru, pentru ca nu este corect. Nu e normal sa poti fura, iar apoi sa spui ca ai facut-o din greseala, chiar daca te angajezi sa returnezi banii intr-o anumita perioada de timp rezonabila', a precizat Ioan Rusu.
Pe parcursul zilei de miercuri, primarii liberali din mai multe localitati ale judetului vor avea o intalnire in care se vor stabili formele de protest pe care le vor adopta, pana la retragerea celor doua ordonante. 
Pana acum, doi primari din Caras-Severin au declansat greva impotriva celor doua ordonante de urgenta. In afara de edilul de la Ezeris, si primarul municipiului Resita, Ioan Popa, a decis sa intrerupa independent activitatea, in timp ce personalul Primariei lucreaza normal. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1292 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006616 (s)