News Flash:

Turiștii de pe litoralul românesc își gătesc ciorbă în camera de hotel, de frica prețurilor: "Da, aveau butelie și găteau"

23 August 2022
1037 Vizualizari | 0 Comentarii
300884850 658440915646797 15240419471515108 n 1

Pentru că în România nu sunt populare hotelurile dotate cu bucătărie, turiștii sunt nevoiți să se descurce așa cum pot din dorința de a ajunge pe litoral, în ciuda prețurilor uriașe la mâncare. Astfel, unii dintre hotelieri se declară uimiți că în urma turiștilor au descoperit că aceștia și-au gătit ciorbă în cameră, pe reșou. 

În Grecia sau Bulgaria sunt foarte populare hotelurile și spațiile de cazare dotate cu bucătărie, fie ea comună sau individuală, așa numitele „kitchenette”. Vorbim despre hotelurile de 2 sau 3 stele, destinate turiștilor cu posibilități materiale reduse, care vor să se bucure de mare cu un buget mic.

Sau celor care au copii mofturoși la mâncare, ce țin neapărat să mănânce și în vacanță „ca la mama acasă”.

Există categoria celor care aleg sejururi scumpe, dar și a celor cu un buget mai modest. Fiecare după posibilități, nimic greșit până aici.

Însă, cum nu se poate mereu să umbli cu decența după tine, poate din lipsa spațiului din bagaj, iată că s-a născut și o a treia categorie de turiști, reprezentată de cei care nu dau doi bani pe cei din jur. Astfel, unii agenții economici susțin că sunt mulți care vin și creaază 'pagube'.

Turiștii de pe litoralul românesc își gătesc ciorbă în camera de hotel, de frica prețurilor

Un reprezentant al unei pensiuni din Eforie Nord a relatat, pentru replicaonline.ro, că a fost nevoit să se gândească la soluții după ce a întâmpinat situații ce l-au lăsat mască.

Astfel, după ce a tot găsit mizerie în camere și a dat peste turiști care, efectiv, găteau ciorbă în camera pensiunii, a decis să deschidă un mic restaurant, unde să le pună la dispoziție un mic dejun la prețul de 20 de lei.

'Restaurantul pentru asta l-am deschis, pentru a putea evita mâncatul pe lenjeria albă și a evita sacoșele de mâncare din camere.

Am pus un mic dejun, la un preț decent, la 20 de lei, în felul acesta îi încurajăm să vină să mănânce la restaurant, la masă ca oamenii, și am rezolvat o problemă, să nu mai facă mizerie prin cameră, să mănânce prin parcare sau prin portbagaje.

Pe lângă mâncarea adusă din exterior, aceștia vin și cu băuturi, cu toate că îi atenționez că este interzis acest lucru.

Sunt momente în care, dacă mergeți la super-marketul din oraș (Eforie – n.r.), nu mai găsești marfă deloc, e gol. Au venit cu o butelie mică, să-și facă un ou, un mic dejun, și de acolo s-a ajuns la oala de ciorbă. Da, găteau ciorbă în cameră…', a declarat administratorul pensiunii din Eforie Nord, pentru Replica.

Iar astfel de situații au tot fost întâlnite, mai ales în sudul litoralului, hotelierii precizând că nu este problema de a servi un snack în cameră, ci de situațiile prezentate mai sus, în sensul că turiștii ajunseseră să gătească feluri de mâncare principală.

În 2021, astfel de „turiști bucătari” au fost prezenți și în Mamaia Nord, proprietarii de apartamente scoase la închiriere în regim hotelier spunându-și atunci of-ul: mobilier distrus de plita la care găteau, potrivit sursei menționate mai sus.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007900 (s)