News Flash:

Timisorenii ingheata in case, Dominic Fritz asteapta solutii nationale. „Timisoara nu se va putea proteja impotriva acestei furtuni perfecte in economia globala”

13 Octombrie 2021
87 Vizualizari | 0 Comentarii
calorifer

La trei zile de cand Colterm a pornit robinetul de caldura, caloriferele timisorenilor abia s-au dezmortit. In unele zone nu s-au incalzit deloc, in altele nu se poate furniza caldura din cauza santierelor pentru retehnologizare. Colterm le transmite oamenilor doar sa deschida robinetii din subsol, dar oricum livreaza caldura la parametri redusi. Iar primarul Dominic Fritz vorbeste despre politica si despre „o furtuna perfecta in economia globala”.
Timisorenii primesc caldura „in parametri redusi”, pana vineri. Colterm a inceput, in sfarsit, probele la cald.

„Intr-o prima etapa, caldura se va livra la parametrii redusi, plecarea din punctele si centralele termice fiind reglata la 35 grade C. Pentru a se putea constata si remedia eventualele probleme ce pot sa apara in sistemul de distributie, pana vineri, 15 octombrie, se va livra caldura in regim continuu, dupa care, in functie de evolutia temperaturilor exterioare in urmatoarele zile, temperatura va creste sau, in cazul in care vremea se va incalzi, se va lua masura livrarii caldurii doar in timpul noptii ori chiar intreruperea incalzirii, daca va fi cazul”, anuntau reprezentantii societatii de termoficare in 8 octombrie.

Pe de alta parte, la 11 puncte termice din Timisoara, la care sunt legati mii de timisoreni, nu s-a pornit inca robinetul. Sunt zonele in care se lucreaza pentru retehnologizarea Colterm, santiere de care se ocupa Primaria Timisoara, dar reprezentantii primariei tac malc. Singura informatie furnizata este ca lucrarile s-ar incheia in 15 octombrie.

„Avand in vedere lucrarile care se desfasoara in cadrul proiectului «Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Timisoara in vederea conformarii la normele de protectia mediului privind emisiile poluante in aer si pentru cresterea eficientei in alimentarea cu caldura urbana», vor fi puncte termice la care nu se va putea porni, deocamdata, furnizarea incalzirii (total sau partial): PT Paltinis, PT 7C, PT 21, PT 6, PT 63, PT 41, PT 45A, PT 45, PT 84, PT 98, PT 86. Asiguram clientii afectati de aceasta situatie ca lucrarile vor fi finalizate pana vineri, 15 octombrie, astfel incat furnizarea incalzirii sa fie posibila si la aceste puncte termice”, mai spun cei de la Colterm.

Nu se stie inca daca de vineri va fi pornita caldura in zonele afectate sau nu. Asadar, unii timisoreni nu au caldura deloc, iar la altii abia s-au dezmortit caloriferele.

„Ne spalam copiii la lighean, ca acum 30 de ani”
„De doua zile, in zona Steaua ne incalzim apa si spalam copiii la lighean, ca acum 30 de ani. In plina pandemie. De caldura nu mai vorbim, bine ca avem primar neamt. Ma intreb daca domnul primar are apa calda sa isi spele copilul nou nascut”, ne-a scris o cititoare Tion.

In afara de informatia ca a inceput probele la cald, nici Colterm nu are prea multe de spus, in conditiile in care temperaturile exterioare sunt sub 5 grade Celsius pe timpul noptii. Sute de timisoreni au sunat la dispeceratul societatii de termoficare.

Societatea de termoficare a anuntat, in cursul zilei de marti, doar pe Facebook, ca „in urma solicitarilor primite, s-a constatat ca, la multe din locatiile semnalate, robinetii din subsol erau inchisi sau caloriferele nu erau aerisite”.

„In cazul in care caloriferele dvs. sunt inca reci, va rugam sa le aerisiti si sa luati legatura cu reprezentantul legal al asociatiei in vederea verificarii robinetilor din subsol. In cazul in care s-au facut aceste verificari si inca aveti caloriferele reci, va rugam sa contactati Dispeceratul COLTERM, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) si 0756061468. De asemenea, ne puteti trimite mesaj privat cu adresa dvs si un numar de contact pentru a putea trimite o echipa in vederea depistarii si solutionarii problemei ivite. Echipele COLTERM vor asigura asistenta tehnica 7/7 si 24/24 pe toata perioada probelor”, au transmis cei de la Colterm.

Mesajele timisorenilor
„Sa va fie rusine, de o saptamana folosesc caloriferul electric, iar cireasa de pe tort, de doua zile nu am nici apa calda (este de fapt mai rece ca apa rece!!), iar la sesizarea din prima zi doamna din dispecerat a spus ca nu sunt interventii in zona ca apoi sa fiu sunat si sa imi spuna ca din cauza lucrarilor de modernizare, dar urmeaza sa vina apa calda, ceea ce nu s-a intamplat. Astazi, acelasi lucru: apa calda este rece, am sunat la dispecerat, iar doamna a spus ca nu stie cauza, dar anunta mai departe si «dusa a fost». Ma intreb care este dispeceratul/telefonul acela non-stop deoarece de doua ore sun pe nr. de telefon 0256494133 si 0756061468 si nu raspunde nimeni. Chiar si la punctul termic din zona nu este nimeni de gasit”, a comentat un timisorean pe Facebook.

„Ce nr. de tel? Ca sunam pana ametim si nu raspunde nimeni… Bucovinei frigg… tevile sunt pe afara in spatele blocului… Muncitorii? Nici ca s-ar grabi sa faca cate ceva… reparau un excavator.. De vreo cateva zile nici urma de ei”, a fost un alt mesaj lasat de o timisoreanca pe pagina de Facebook a Colterm.

„Robinetii sunt deschisi si aerisiti, nu avem caldura, este cineva din Soarelui de pe str. Martir V. Balmus si nu are caldura in case?”,

„Nu este nici pe Lidia, nici pe Orion”,

„Sa va fie rusine! Tremuram de frig in case, in gradinite si scoli! De ce nu avem caldura in blocurile de pe str. Orsova sau din centrul orasului, pe Col. Enescu, General Grigorescu?”,

„Ieri au dezmortit caloriferele timp de o ora, dupa care nu au mai dat caldura. Nu dau ei caldura, asta e motivul, nu robinetii”, au fost alte mesaje lasate de timisoreni.

Dominic Fritz, despre pretul gazului
In timp ce timisorenii ingheata in case, primarul Timisoarei vorbeste despre politica si despre „o furtuna perfecta in economia globala”. Dominic Fritz a transmis o declaratie de presa in care enumera datoriile Colterm, problema cu pretul gazului si cere ajutor de la Bucuresti. Nu le transmite timisorenilor daca si cand nu vor mai ingheta in locuinte.

„Stiu ca nimeni nu vrea sa auda vesti proaste legate de Colterm, dar e important sa intelegem in ce situatie suntem. Am pornit incalzirea in Timisoara la un cost total al gazului de 833 lei MW/ora. Intr-o singura saptamana, pretul total al gazului (molecula, transport, distributie si acciza) a crescut de la 550 la 833 lei MW/ora, dupa ce, de la inceputul anului, crescuse deja de 4 ori. Aceasta explozie de preturi este fara precedent si nimeni nu-i poate face fata, singur. Consecintele pentru fiecare consumator sunt imediate, si din pacate Colterm nu face exceptie. Astazi costurile pe zi sunt in jur de 2 milioane de lei pe zi. Un milion de euro la doua zile! In decembrie, ianuarie si februarie ne asteptam la costuri de aproape peste 3,5 milioane de lei pe zi, in jur de 100 de milioane de lei pe luna. LUNAR! Si asta daca preturile raman la nivelul de astazi”, transmite Fritz.

Primarul Timisoarei trece apoi in revista problemele cu furnizorul de gaz, cunoscute „de aproape doi ani” la nivelul primariei.

„De aproape 2 ani, furnizorul de gaz EON incheie cu compania Colterm contracte pe o singura zi si cu plata in avans, din cauza celor 70 de milioane de lei acumulati ca datorie in ultimii ani. Am inceput sa platim datoriile istorice si am ajuns sa fim la zi si cu plata facturilor curente. In total 132 de milioane de lei a platit municipiul catre Colterm de la inceputul anului, cat platim pentru curatenie, reparatia strazilor si intretinerea spatiilor verzi la un loc. Municipiul si-a asumat plata a 50 de milioane de lei datorii ale Colterm catre furnizorul de gaz si 35 de milioane de lei datorii bancare ale Colterm, obligatii parafate, dar niciodata onorate pana acum. Dar acest lucru inca nu a restabilit increderea furnizorului de gaz. Plata zilnica, in avans, inseamna ca societatea Colterm este direct bransata la bugetul local si Primaria este sub presiunea: daca nu platim, se opreste caldura in oras, inclusiv in spitale si scoli”, insista edilul-sef.

Despre scenarii normale si o „furtuna perfecta”
Primarul viseaza si la normalitate si ne informeaza ca „intr-un scenariu normal, Colterm era, anul acesta, pe o directie de redresare”.

„In vara aceasta, am inceput interventia pe 29 de km din reteaua de conducte. Am restructurat activitatile Colterm, numarul de directori si numarul angajatilor, care nu au legatura cu productia de agent termic, cu 100. Am organizat un concurs pentru selectia membrilor Consiliului de Administratie asistat de un expert independent. Am angajat o firma de avocatura sa protejeze patrimoniul orasului. Am incheiat un acord cu Banca Mondiala de consultanta pentru un sistem local de termoficare viabil economic si ecologic. Problema este ca pretul gazului a crescut atat de puternic incat se afla la cote istorice, si nu exista, nici macar la primarie, banii necesari pentru aceste plati. Si nu doar Primaria Timisoara este in aceasta situatie, ci multe dintre orasele care au un sistem public de termoficare. De aceea, pe langa solutiile locale, dintre care cresterea costului gigacaloriei in conditiile in care subventia este la limita maxima permisa de lege si restructurarea profunda a companiei sunt inevitabile, este nevoie si de o solutie nationala”, a continuat Dominic Fritz.

Prin urmare, toate „solutiile” gasite de primarie, de la numirea unui director penal la Colterm, pus sa demisioneze in cele din urma, la contractarea unei firme de avocatura pe bani frumosi care sa rezolve problemele societatii, pana la un contract pe alti bani frumosi cu Banca Mondiala, nu le aduc mai nimic timisorenilor. Asa ca primarul Timisoarei asteapta ajutor de la Bucuresti.

„Stiu ca in Parlament se discuta, la initiativa PSD, despre o plafonare a pretului, iar ieri USR, prin premierul desemnat Dacian Ciolos, a lansat si alte solutii: reducerea TVA la energie de la 19% la 5%, subventionarea CET-urilor, credite fiscale pentru IMM-uri, ori exceptarea de la plata certificatelor verzi. Toate aceste propuneri sunt binevenite, oricine le-ar promova, pentru ca sunt salvatoare pentru orase, altfel nu ar mai avea niciun leu pentru investitii si pentru cetateni. Fac un apel la partidele parlamentare sa gaseasca un consens in jurul acestor solutii si sa le promoveze de urgenta prin Parlament. Fara solutii nationale, Timisoara nu se va putea proteja impotriva acestei furtuni perfecte in economia globala”, a conchis primarul Timisoarei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1376 (s) | 33 queries | Mysql time :0.052255 (s)