News Flash:

Tensiuni in Consiliul Local Sector 2, cu posibile ecouri internationale. Diana Sosoaca si deputati AUR s-au opus desfiintarii bustului lui Mircea Vulcanescu

28 Decembrie 2022
1068 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Vulcanescu

Consiliul Local al Sectorului 2 nu a aprobat, miercuri, in prezenta mai multor parlamentari, demararea procedurilor pentru desfiintarea bustului lui Mircea Vulcanescu din Parcul Sfantul Stefan, acuzat de participare la exterminarea evreilor, proiectul intrunind 9 voturi 'pentru', 2 voturi 'contra' si 12 'abtineri' (lista de vot final si iregistrarea sedintei pot fi consultate mai jos).

Potrivit referatului de aprobare a Hotararii care a fost supusa votului, referat semnat de consilierul local PNL Silviu Feroiu, Mircea Vulcanescu a fost judecat si condamnat de Tribunalul Poporului in 1945, respectiv 1946 pentru crime de razboi, conform Agepres.

"Mircea Vulcanescu a fost demnitar al statului roman, a facut parte din guvernul Antonescu din ianuarie 1941 pana in august 1944, timp in care a participat la zeci de Consilii de ministri in care s-au discutat aspecte ce tin de pregatirea si luarea de decizii cat se poate de practice pentru exterminarea populatiei evreiesti si rome, pentru excluderea din societate a acestora, la care Mircea Vulcanescu a contribuit direct. Mircea Vulcanescu in postura sa de subsecretar de stat in Ministerul Finantelor a fost implicat in maniera in care Banca Nationala si Ministerul Finantelor au pus in aplicare deposedarea de averi, de bijuterii si de bani a evreilor deportati in Transnistria si a avut o contributie la maniera rapida in care acestia au pierit in Transnistria", se mentioneaza in document.
Prezent la sedinta Consiliului Local, deputatul AUR Antonio Andrusceac a sustinut ca Mircea Vulcaneascu a fost un "mare crestin si mare patriot roman care a readus tarii opt vagoane de aur", cu care au putut fi continuate "eforturile de razboi impotriva ocupantilor comunisti". El a acuzat Institutul Elie Wiesel ca ar avea o "preocupare vizavi de rescrierea istoriei Romaniei si de demolare a cultului eroilor martiri" ai neamului romanesc. Andrusceac a anuntat, in cadrul dezbaterilor, ca, in cazul in care proiectul va fi aprobat, acesta va fi atacat pe motive de legalitate.

"La randul sau, senatoarea independenta Diana Sosoaca a transmis ca aprobarea proiectului ar reprezenta "un act de incultura", "impostura" si "antiromanism". Ea a adaugat ca desfiintarea bustului nu tine de competenta Sectorului 2, ci a Primariei Generale a Capitalei, iar in prealabil ar fi necesar un aviz de la Ministerul Culturii si un punct de vedere al Academiei Romane. Ea a adaugat ca intentioneaza sa formuleze plangere penala impotriva initiatorului proiectului, dar si a Institutului Elie Wiesel.

Diana Sosoaca a mentionat ca prin Legea 127/2017 a fost instituita ziua nationala de cinstire a martirilor din temnitele comuniste, in carei expunere de motive apare inclusiv numele lui Mircea Vulcanescu. "Dumneavoastra vi se pune un proiect, vi se invoca o legislatie de acum 70 de ani care nici macar nu poate sa ii fie atribuita procesului lui Mircea Vulcanescu, avand in vedere ca acesta niciodata nu a fost condamnat pentru ceea ce spune Institutul Elie Wiesel", a completat ea.

Deputatul AUR Mircia Chelaru, general (r) si fost sef al Statului Major General, prezent la sedinta CL Sector 2, s-a opus si el proiectului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1127 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004703 (s)