News Flash:

Atenție!

Se caută firmă pentru executarea lucrărilor de reparație în școlile din Timișoara

22 Mai 2023
249 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Municipiului Timișoara a lansat o licitație pentru execuția lucrărilor de reparații curente și întreținere în regim de urgență (pentru avarii) la imobilele (construcțiile) destinate unităților de învățământ preuniversitar de stat și utilizate de acestea în municipiul Timișoara.

Durata contractului va fi de 24 de luni, începând de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

„În ceea ce privește finanțarea școlilor, pe primul loc trebuie să se afle elevii. Avem un număr record de investiții în infrastructură școlară nouă, avem nevoie să construim școli noi în Timișoara, dar și să le întreținem și reparăm pe cele existente. Avem la Timișoara aproape 200 de clădiri în care funcționează unități de învățământ. Căutăm o firmă care să asigure reparațiile în școli, un constructor competent și capabil să preia aceste responsabilități”, declară viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Primăria Timișoara acordă o importanță deosebită garantării calității lucrărilor și caută parteneri care să poată respecta standardele necesare pentru lucrări care să asigure atât siguranța copiilor, cât și desfășurarea optimă a activităților didactice.

Invităm societățile interesate să se înscrie la licitația organizată în acest scop. Licitația pentru lucrări este împărțită în două loturi după cum urmează:

Lotul 1: Reparații curente, întreținere și intervenții de urgență (pentru avarii) la imobile destinate unităților de învățământ preuniversitar de stat utilizate de grădinițe și școli gimnaziale. Valoarea maximă estimată: 9.794.700,88 lei fără TVA.

Lotul 2: Reparații curente, întreținere și intervenții de urgență (pentru avarii) la imobile destinate unităților de învățământ preuniversitar de stat utilizate de licee și colegii. Valoarea maximă estimată: 7.425.236,77 lei fără TVA.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 6 iunie 2023. Documentația necesară poate fi consultată la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100185037.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004868 (s)