News Flash:

Anunț pentru profesori

Salariile celor din învățământ vor fi aduse la nivelul din grila aferentă anului 2022

25 Mai 2023
338 Vizualizari | 0 Comentarii


Ieri, Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că, după discuțiile avute cu sindicaliștii din Educație, care se află într-o grevă generală, a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care intenționează să aducă salariile la nivelul din grila corespunzătoare anului 2022.

„Ca urmare a discuțiilor purtate cu sindicatele din Educație, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care salariile pentru funcțiile comune din administrație, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.

Așa cum am mai spus, suntem deschiși la dialog, suntem dispuși să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educației statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare", a transmis Marius Budăi, ministrul Muncii.

Marți, Simion Hăncescu, Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a afirmat că există posibilitatea prelungirii grevei pe o perioadă de mai multe săptămâni, în cazul în care Guvernul vine cu propuneri similare celor prezentate până în prezent.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1165 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006187 (s)