News Flash:

Se dă drumul la lucrări

Sala „Constantin Jude” urmează să fie modernizată pentru a obține autorizația de siguranță la incendii

16 Iunie 2023
264 Vizualizari | 0 Comentarii


Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, a anunțat joi, 15 iunie 2023, încheierea licitației pentru "Execuția lucrărilor de conformare pentru obținerea autorizației de siguranță la incendii" la Sala "Constantin Jude".

În prezent, municipalitatea dispune de o ofertă pe care o va evalua în perioada următoare, astfel încât să poată demara lucrările imediat după semnarea contractului.

“Este o etapă importantă pentru că în momentul de față sunt probleme grave și există și măsuri de la Curtea de Conturi în acest sens, dar lucrurile vor intra în legalitate.

Am încercat la început de an să avem buget și am susținut bugetarea anumitor proiecte astfel încât să putem reda o altă față infrastructurii sportului timișorean. Mă voi ține de promisiune, iar împreună cu echipa de muncă vom continua să respectăm cele asumate prin buget.

Mai mult decât atât, chiar la Sala ”Constantin Jude” vor mai fi efectuate și alte lucrări de îmbunătățire a condițiilor de joc, dar și în ceea ce îi privește pe spectatori. Vom face aceste lucrări pe etape pentru că nu ne permitem să blocăm sportul timișorean în condițiile în care este singura sală de jocuri”, a transmis, printr-un mesaj pe Facebook, viceprimarul Cosmin Tabără.

Pe data de 8 mai 2023, primarul a anunțat că vor fi efectuate lucrări în valoare de peste 500 de mii de euro la Sala "Constantin Jude". Aceste lucrări vor include o serie de intervenții și modificări complexe, cum ar fi adăugarea unei căi de acces pentru evacuare pe fața laterală dreaptă, înlocuirea ușilor existente cu uși de siguranță echipate cu bare, aplicarea unui strat de termoprotecție pe structura metalică a acoperișului pentru o rezistență de 45 de minute, construirea a două rampe betonate și instalarea unei platforme elevatoare pentru persoanele cu dizabilități. Alte lucrări includ instalarea unui număr adecvat de hidranți interiori cu două jeturi simultane pentru a acoperi întreaga suprafață a spațiului, asigurarea debitului de apă necesar hidranților prin intermediul unui grup de pompare și rezervor de apă de 20 mc, îndepărtarea grătarului de la intrare pentru a permite defluirea, precum și instalarea de turnicheți și garduri mobile.

În anul 2016, au fost făcute modificări la anumite acte normative referitoare la avizarea și autorizarea privind securitatea la incendiu.

Înainte de aceste modificări legislative, au fost realizate lucrări de îmbunătățire la sală, cum ar fi construirea unei scări exterioare, elaborarea unui scenariu de evacuare și intervenție în caz de incendiu, proiectarea sistemelor de semnalizare și detectare a incendiilor, instalarea hidranților interiori și exteriori, a sistemelor de iluminat de siguranță, a bazinelor de apă pentru rezervă, inclusiv verificări ale proiectelor pe specialități. În anul 2020, SC Paul Consulting SSM SU SRL a realizat un proiect, deoarece sala funcționa fără autorizație de securitate la incendiu, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat a constatat că trebuie să se conformeze prevederilor legale pentru siguranța publicului și a cetățenilor în general.

Până la finalizarea noii săli polivalente și și după aceea, Sala "Constantin Jude" va continua să fie un loc în care se desfășoară evenimente sportive și un loc de întâlnire pentru tineret în diverse evenimente și spectacole, motiv pentru care este esențial ca administratorii să o mențină într-o stare de funcționare cât mai bună.

“Este doar un prim pas în acest proces de mentenanță și modernizare. În viitorul apropiat voi insista, împreună cu colegii de la Serviciul Baze Sportive, pentru modernizarea sistemului de iluminat și trecerea la unul pe led, schimbarea suprafeței de joc cu una modernă, refacerea acoperișului și a fațadei, implicit și a sistemului de alimentare cu energie solară. În ce privește acoperișul și fațada, există un proiect mai vechi, dar care trebuie puțin actualizat și aduse câteva clarificări. Dar pe aceste teme voi reveni cu informații”, transmitea, pe 19 aprilie 2023, Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.

Valoarea maximă oferită pentru contractul cu o durată de 12 luni este de 2,35 milioane de lei, inclusiv TVA. Ofertele pot fi depuse până la data de 7 iunie. Sala Olimpia nu deține autorizație de securitate la incendiu începând din 2015. În acel an, înaintea meciurilor de la Eurobasket, s-au efectuat lucrări în partea opusă a tribunei mari, iar conform legii, este necesară reautorizarea întregii clădiri, proces care va fi realizat în cel mai scurt timp posibil.

Consilierii locali au aprobat documentația pentru avizare și autorizare a siguranței la incendiu încă din 2021. Valoarea estimată a lucrărilor la acea vreme era de 2,685 milioane de lei, inclusiv TVA, din care 1,9 milioane de lei pentru construcții și montaj.

„Intervențiile propuse nu presupun modificări majore asupra clădirii, plastica arhitecturală și funcționalul fiind păstrate în totalitate. Singura modificare adusă arhitecturii vizează crearea unei căi de evacuare suplimentare, pe fațada laterală dreapta. Astfel, se va monta o ușă cu dimensiunea de 2,20 x 2,10m, cu bare de siguranță, ceea ce presupune și realizarea unei alei pavate cu beton. Accesele existente și natura lor se păstrează intacte, conform celor menționate anterior”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 43 queries | Mysql time :0.014005 (s)