News Flash:

Bine de știut!

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu dobânzi anuale de până la 6,85%

9 Iulie 2024
55 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto cugetliber ro

Începând cu data de 8 iulie, românii au posibilitatea să achiziționeze titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Modalitățile de achiziționare a titlurilor de stat sunt următoarele: Între 8 iulie și 8 august, online, doar pentru persoanele fizice înregistrate în Sistemul de Plată Virtuală (SPV) pentru titlurile lansate prin intermediul unităților Trezoreriei statului; Între 8 iulie și 9 august, direct de la sediul unităților Trezoreriei statului; Între 8 iulie și 8 august 2024, în mediul urban, și între 8 iulie și 7 august, în mediul rural, prin subunitățile CN Poșta Română.

„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, au precizat reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Pot achiziționa titlurile de stat lansate de Ministerul Finanțelor persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data subscrierii. Veniturile obținute din investiția în aceste titluri de stat sunt neimpozabile.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008891 (s)