News Flash:

Programul Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2023, in premiera. Vor fi peste 30 evenimente pe saptamana

13 Decembrie 2022
222 Vizualizari | 0 Comentarii
Timisoara Capitala Europeana


Romanii au aflat, in sfarsit, cate ceva despre ce se va petrece in Timisoara anului 2023, cand orasul de pe Bega va detine titlul de Capitala Culturala Europeana.


Cele patru institutii partenere in implementarea proiectului Timisoara 2023, Primaria, Consiliul Judetean Timis, Ministerul Culturii si Asociatia Timisoara 2023 au prezentat luni, 12 decembrie, la Cinema Victoria, amanunte din programul cultural pentru anul viitor.

S-a vorbit in premiera despre deschiderea oficiala de preluare a titlul de Capitala Culturala europeana, care va avea loc in week-end-ul 17-19 februarie 2023, cu peste 50 de evenimente, de la concerte in aer liber, expozitii, la teatru in spatii neconventionale, premiere de film etc.

„In 2010 s-a nascut acest vis. 13 ani mai tarziu devine realitate. A fost un roller-coaster pentru toata comunitatea. Astazi putem sa va prezentam o parte din program. Suntem cu aproape 200 de operatori culturali si asociatii care implementeaza acest program pentru 2023. Am dat acest program comunitatii. Ne-am tinut de cuvant, Timisoara nu a primit acest titlu cu vorbe goale. A facut promisiuni, a avut un dosar de candidatura cu care a convins, cu proiecte si programe foarte concrete. Vom avea in medie peste 30 evenimente pe saptamana. Dupa deschiderea din 17-19 februarie, in fiecare zi se vor intampla lucruri in oras. Vor acoperi tot orasul. Se intampla peste tot in comunitate. Toate cartierele vor trai acest an. Nu este doar pentru a arata cultura si istoria timisoreana, ci a ne deschide catre Europa. Vom avea parteneri din lumea intreaga”, a spus primarul Dominic Fritz.

Primarul Timisoarei a amintit de prezenta la Timisoara a unor scriitori de Nobel, precum Orhan Pamuk (2006) sau Olga Tokarczuk (2019), de 12 festivaluri de muzica, de la baroc la rock, festivaluri tematice, de asemenea de cinci festivaluri de teatru.

„Vom putea sa convingem seniorii din Paris, dar si tinerii care vin cu rucsacul. Avem un program pentru toata lumea, care ofere ceva pentru toata lumea. Se bazeaza pe un fir rosu si valori de baza: de diversitate, inovare si curaj. Fiecare are o lumina pe care poate sa o dea mai departe”, a mai spus Dominic Fritz.

„E capitala noastra, a tuturor"
In perioada 17-19 februarie se va deschide expozitia Victor Brauner, la Muzeul de Arta, dar si instatia Adinei Pintilie – care a reprezentat Romania la Bieala de la Venetia.

De asemenea, se va inaugura o mare gradina verticala in Operei – instalatie care apartine unei companii din Barcelona.

Va fi prezent la Timisoara si renumitul filosof si scriitor german Peter Sloterdij.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1216 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004987 (s)