News Flash:

Politistii cer in strada demisia ministrului Carmen Dan

20 Decembrie 2017
1228 Vizualizari | 0 Comentarii
carmen dan

De data aceasta, politistii nu mai striga ”Iesi, afara, javra ordinara!”, ca acum cativa ani, dar cer demisia ministrului de interne, Carmen Dan. Ei sunt nemultumiti de bugetul alocat pentru 2018.

Peste 100 de politisti si angajati din penitenciare protesteaza astazi, 20 decembrie, in fata sediului Ministerului Afacerilor Interne, fata de subfinantarea din sistem, cerand demisia ministrului Carmen Dan, scrie news.ro. Conform organizatorilor, sunt asteptati sa vina la manifestatie si numerosi politisti din tara.

Manifestantii au vuvuzele si tobe si poarta pancarte pe care scrie: ”Permiteti sa raportez: ploua in postul de politie” si "Respectati drepturile politistilor si ale personalului contractual din MAI".

Sindicalistii anuntau marti, 19 decembrie, ca revendicarile lor privesc ”salarizarea precara a personalului, cu referire la Anexele 6 si 8 din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017, lege care se va aplica de la 1 ianuarie 2018 (cele doua anexe reglementeaza familia ocupationala ,,aparare, ordine publica si securitate nationala”, precum si personalul contractual din acest sistem)”.

”Reactia Guvernului este una de indiferenta fata de problema in cauza”, spun sindicalistii. Citati de news.ro.

Ei mai invoca transferul contributiilor sociale de la angajator la angajat , pe care il considera ”un experiment social ce afecteaza milioane de salariati, inclusiv politistii”, ”promisiunile neonorate ale ministrului afacerilor interne, in sensul ca va modifica Statutul politistului, ramase simple vorbe goale, dupa ce luni de zile s-a mimat negocierea”,  ”discriminarile din Statutul politistului, in ceea ce priveste functiile de conducere si cele de executie,  plata chiriei, a drepturilor de transport si a unor sporuri”, dar si ”modificarile pe ascuns ale legislatiei de salarizare si introducerea unor functii intermediare, pentru ca politistii sa nu fie promovati anual pe functia imediat superioara”.

De asemenea, sindicatele din domeniul ordinii publice mai reclama si neplata miilor de ore suplimentare lucrate de politisti, pe motivul ca nu sunt bani la buget, lipsa unei strategii la nivelul M.A.I. pentru intarirea autoritatii politistului si pentru motivarea personalului de a lucra in mediul rural si, in special, in zone izolate, disparitia din legislatie a sporului de frontiera, intentia de modificare, de catre guvernanti, a Legii dialogului social, precum si mimarea dialogului social de catre ministrul Afacerilor Interne, precum si subfinantarea Sistemului de ordine / siguranta publica, aceasta fiind cauza directa a lipsei de personal si a logisticii deficitare; problema in cauza a fost adusa, in scris, la cunostinta tuturor autoritatilor responsabile din Administratia Prezidentiala, Parlament, Guvern si MAI, insa solutionarea propusa de factorii decizionali nu corespunde asteptarilor noastre si contextului social actual.

Ce spune MAI

Ministerul Afacerilor Interne si-a exprimat miercuri dimineata (20 decembrie) disponibilitatea de a dialoga cu reprezentantii politistilor.

”Ministerul Afacerilor Interne a luat act de protestul pe care Federatia Sindicatelor Nationale ale Politistilor si Personalului Contractual intentioneaza sa-l organizeze astazi, in Bucuresti, si isi exprima disponibilitatea la dialog”, transmite ministerul, citat de news.ro.

De asemenea, precizeaza ca, in situatia in care reprezentantii sindicali vor prezenta anumite revendicari, MAI le va prelua, urmand ca, dupa analizarea lor, acestea sa fie discutate in cadrul unei intalniri, propunand ca aceasta sa aiba loc vineri.

”Ministerul Afacerilor Interne isi exprima preocuparea pentru mentinerea unui dialog sindical real, aspect dovedit cu ocazia intalnirilor avute deja cu reprezentantii altor 8 sindicate ale politistilor, in zilele de vineri, 15 decembrie a.c. si marti, 19 decembrie a.c”, mentioneaza institutia.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1190 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006349 (s)