News Flash:

Bine de știut!

Plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază va fi prelungită cu 60 de zile

30 Ianuarie 2024
145 Vizualizari | 0 Comentarii

Reprezentanții Guvernului au avut noi discuții luni cu retaileri privind prelungirea măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimente. Conform surselor guvernamentale, s-a convenit prelungirea plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază cu 60 de zile. În urma consultărilor, unele alimente tradiționale care au fost plafonate în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi eliminate de pe listă, în timp ce sunt luate în considerare adăugarea unor noi produse, posibil untul și gemul.

Există discuții și cu privire la carne de miel, dar încă nu s-a luat o decizie. Inițial, marii retaileri se opuneau plafonării prețurilor. Aceștia s-au întâlnit din nou cu prim-ministrul Marcel Ciolacu și cu ministrul agriculturii Florin Barbu pentru a discuta despre prelungirea OUG-ului care limitează adaosurile comerciale la produsele de bază. Schema actuală expiră la 1 februarie.

Atât retailerii, cât și procesatorii nu mai erau de acord cu plafonarea prețurilor la alimente. În schimb, Guvernul propune prelungirea măsurii adoptate în 2023, care prevede plafonarea adaosului comercial la produsele de bază. Cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare de bază au fost stabilite la maximum 20% la procesatori, față de costul de producție al produsului, maximum 5% pe întreg lanțul de distribuție și maximum 20% la comercianți, față de prețul de achiziție. Sunt vizate produse precum pâinea, laptele, mălaiul, uleiul de floarea-soarelui și fructe și legume proaspete vrac.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1151 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006173 (s)