News Flash:

Patru marinari egipteni retinuti cu focuri de arma in portul Constanta. Au incercat sa le vanda politistilor tigari de contrabanda

16 Aprilie 2021
552 Vizualizari | 0 Comentarii

Patru marinari egipteni, de pe o nava acostata in portul Constanta, au fost retinuti de politistii de frontiera dupa ce au fost trase si focuri de avertisment. Acestia au fost prinsi in flagrant, cand incercau sa vanda tigari de contrabanda, a informat, vineri, Garda de Coasta, citata de Agerpres.

"In data de 15.04.2021, in jurul orei 17,00, in urma unui denunt, politisti de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au desfasurat activitati specifice, deplasandu-se in dana 37 a Portului Constanta, unde era acostata o nava straina, sub pavilion Egipt. La fata locului, a fost identificat un grup de marinari care a incercat sa ofere spre comercializare lucratorilor nostri 1.370 de pachete cu tigari de contrabanda", se arata intr-un comunicat de presa transmis de Garda de Coasta.

"Imediat, echipa de control a desfasurat activitati de identificare si retinere a celor in cauza, insa acestia nu s-au supus somatiilor legale si au fost executate cu respectarea prevederilor legale cinci focuri de avertisment in plan vertical, nefiind inregistrate victime sau pagube materiale. In urma flagrantului organizat au fost identificate si retinute patru persoane, marinari egipteni imbarcati pe nava amintita anterior", se mai arata in comunicat.

In urma controlului amanuntit asupra navei, a fost depistata, ascunsa si nedeclarata, cantitatea de 790 de pachete cu tigari.

Intreaga cantitate de tigari, 2.160 de pachete, in valoare de peste 39.000 lei, a fost ridicata in vederea confiscarii si continuarii cercetarilor.

S-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda.
"Cercetarile sunt continuate sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, la finalizare urmand a fi luate masurile legale", a mai informat Garda de Coasta.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1256 (s) | 32 queries | Mysql time :0.014811 (s)