News Flash:

Oscar Berger devine cetatean de onoare post-mortem al Timisoarei

27 Iulie 2021
583 Vizualizari | 0 Comentarii
oscar berger

Titluri de cetățean de onoare al Timișoarei, de ziua orașului, pentru 4 personalități. Consiliul local va vota, marți, proiectele de hotărâre, iar decernările vor fi făcute în 3 august, de ziua Timișoarei. Printre cei nominalizați se numără și Oscar Berger, jurnalist, cineast și director al ziarului Timișoara.

Decernarea de anul acesta îi vizează pe Oscar Berger, Smaranda Vultur, Dorin Bratu și Nicolae Secoșan. Marți, 27 iulie, consilierii locali vor vota trei dintre proiectele de hotărâre care prevăd acordarea titlului pentru primii 3. În cazul lui Nicolae Secoșan, proiectul de hotărâre a fost votat încă de anul trecut, iar titlul va fi înmânat acum. Asta pentru că în 2020 nu au fost organizate manifestări cu prilejul zilei orașului.

„Smaranda Vultur a predat la Universitatea de Vest din Timișoara, dar și la Sorbona, la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale de la Paris, la Universitățile din Pisa și Cracovia, precum și la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale de la Paris. Opera didactică și de cercetare a Smarandei Vultur a fost dublată de o activitate civică de prim rang. A fost membră activă a Societății Timișoara, a Alianței Civice, a Grupului de Dialog Social și a prezidat din 1996 până în 2000 filiala Fundației Academiei Civice. Meritele sale academice, civice și politice și-au găsit o recunoaștere deplină prin cooptarea sa în colectivul de cercetători ce au redactat Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România conduse de Vladimir Tismăneanu, document fundamental ce a semnat din punct de vedere istoric și politic condamnarea simbolică a comunismului din România asumată la nivelul de stat.

Nicolae Secoșan a devenit Cetățean de Onoare al Timișoarei prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 188 din 4 iunie 2020. După o jumătate de secol de activitate, Nicolae Secoșan este unul dintre cei mai reprezentativi și cunoscuți comentatori sportivi, cea mai importantă voce de radio a sportului din Banat. S-a născut pe 15 mai 1945 la Timișoara. Imediat după absolvirea Academiei de Studii Economice din București a început colaborarea cu Radiodifuziunea Română. A transmis peste 1100 de evenimente sportive interne și internaționale.

Dorin Bratu a fost o personalitate remarcabilă a medicinei românești și a vieții academice, Numele său a trecut granițele țării și s-a impus în domeniul stomatologiei românești și al medicinei dentare internaționale. S-a născut pe 5 octombrie 1942 la Timișoara și s-a stins din viață în 12 aprilie 2021.

Oscar Berger a fost regizor, cineast, director al ziarului Timișoara și unul dintre jurnaliștii implicați în transformarea post-revoluționară a României. S-a născut pe 15 februarie 1947 la Timișoara și s-a stins din viață în 23 august 2013. Militant neobosit pentru transformarea democratică a societății românești, a promovat spiritul civic și libertatea, a fost implicat activ în proiectele de salvare a memoriei rezistenței anticomuniste, promovând idealurile Revoluției din 1989”, au transmis cei de la Direcția Comunicare-Relaționare din cadrul PMT.

În 2014, mai mulți jurnaliști au cerut consiliului local să-i acorde titlul de cetățean de onoare al orașului. Propunerea a fost uitată însă până acum.

Oscar Berger a fost regizor, ziarist, reprezentant de frunte al societății civile, omul care a ținut în viață ziarul «Timișoara» timp de mai bine de 18 ani – perioadă în care, în acea redacție, s-a format majoritatea reprezentanților presei scrise care activează și astăzi în Timișoara. Spirit boem, Oscar Berger și-a dedicat întreaga sa viață Timișoarei și promovării principiilor statului de drept, fără a solicita vreo recompensă. A primit una singură (dacă facem abstracție de numeroasele premii pentru filmele pe care le-a realizat): Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate”, scria în documentul depus la primărie.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1247 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006198 (s)