News Flash:

Navigatia pe Dunare, inchisa in zona Moldova Noua. Vezi din ce cauza

2 Februarie 2014
1376 Vizualizari | 0 Comentarii
Navigaţia pe Dunăre este închisă, duminică, în zona Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, între kilometrii 1040 şi 1075, din cauza vântului puternic, zeci de nave staţionând pe fluviu. Circulaţia navelor pe partea sârbească a Dunării a fost închisă în urmă cu trei zile, când vântul a atins o viteză de 22 de metri pe secundă.

Potrivit directorului Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, circulaţia pe sectorul românesc a fost închisă duminică dimineaţă, când s-a înregistrat o viteză de 22 de metri pe secundă a vântului, ceea ce echivalează cu peste 75 de kilometri la oră, prognozele arătând că vântul nu va pierde din intensitate până luni după-amiază.

"Convoaielor care vin acum şi au tranzitat azi-noapte (în noaptea de sâmbătă spre duminică - n.r.), le-am indicat să ancoreze în zona Orşova până la Berzască, pentru că în acea zonă este aglomeraţie. Tot ce vine din aval trece ecluza şi se opreşte", a precizat Mihai Ghiba.

Duminică la prânz, pe Dunăre, în aval de zona unde a fost închisă circulaţia, erau staţionate 28 de nave, care s-au oprit în mai multe puncte înainte de kilometrul 1040 al fluviului şi aşteaptă ca navigaţia să fie redeschisă.

Potrivit Căpităniei Drobeta Turnu Severin, echipajele navelor au provizii şi se mai pot aproviziona de la magazinele din Moldova Nouă. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1201 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007792 (s)