News Flash:

Ludovic Orban: Incepand de astazi orice angajat din Romania poate sa dea in judecata Guvernul

7 Februarie 2018
492 Vizualizari | 0 Comentarii
orban2

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, ca orice angajat din Romania poate sa dea in judecata Guvernul si sa ceara sa-i fie platite contributiile de sanatate, afirmand ca sunt pericole care risca "sa se adanceasca" daca politica "populist-electoralista va continua".
"Au dat o OUG prin care sa plateasca contributiile de sanatate la bugetul de stat, este o ineptie inimaginabila si care incalca orice regula si orice principiu fiscal. Incepand de astazi orice angajat din Romania poate sa dea in judecata Guvernul si sa ceara sa-i fie platite contributiile de sanatate. (...) Este o harababura generalizata in toate sistemele private", a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban.

Ludovic Orban a afirmat ca sunt periocole care risca sa se adanceasca, daca se continua pe acest tip de politica "populist-electoralista".

"Dezechilibrele mari care au fost create in economie risca sa afecteze fiecare afacere si fiecare cetatean, este vorba de dezechilibre care sunt nascute din neintelegerea economiei de piata. Singurul instrument folosit de acest Guvern a fost cresterea cererii prin cresterea salariilor si pensiilor fara un corespondent in realitatea economica si fara un corespondent in potentialul real de crestere a volumului de produse si servicii pe care le poate produce economia interna. De aici au rezultat toate dezechilibrele majore", a spus Orban.
Liderul PNL a criticat atitudinea ministrului Muncii fata de oamenii de afaceri.

"Ministrul Muncii a amenintat oamenii de afaceri, companiile ca trimite ITM-urile ca sa-i oblige ITM-urile sa refaca contractele de munca ca si cum ar fi vina companiilor daca ei nu au resursele necesare pentru a renegocia contractele de munca si pentru a creste salariul brut. In ce tara din lumea asta isi permite un Guvern si un minister sa ameninte companiile ca nu indeplinesc ordinul politic pe unitate care a fost dat de un partid politic aflat la guvernare?! (...) Reprezentantii sindicatelor, dupa doamna ministru, vor deveni politisti si turnatori sa toarne companiile care nu opereaza majorarile de salariile brute astfel incat sa se mentina netul in conditiile in care imensa harababura creata pe piata muncii este rezultatul strict al incapacitatii de previziune si al improvizatiilor care sunt facute la nivel guvernamental", a spus liderul PNL.

Orban a afirmat ca nu exista niciun semn ca Guvern PSD-ALDE are vreo intentie de a schimba modul de guvernare.

"Noi daca nu luam decizia ca tara sa ne asumam ca obiectiv aderarea la euro si mai ales sa incepem aplicarea programului de convergenta, dupa parerea mea, riscam sa nu intram in a doua ci in a treia viteza, sa devenim o periferie a Europei. (...) Nu vad niciun semnal de preocupare pentru rezolvarea marilor crize din sistemele publice: educatie, sanatate, administratie, siguranta cetateanului", a spus presedintele PNL, a adaugat Ludovic Orban.

Presedintele PNL a sustinut ca sunt cateva "bombe cu ceas" pe care Guvernul le "amorseaza" precum Fondul Suveran de Investitii, afirmand ca acesta este o "pusculita de partid".

El a reiterat faptul ca Ordonantele de Urgenta ar trebui interzise, daca va fi modificata Constitutia.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1335 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017661 (s)