News Flash:

Ghinion pentru cea mai valoroasă halterofilă a României

Loredana Toma nu va participa la Campionatele Mondiale de la Riad

5 Septembrie 2023
137 Vizualizari | 0 Comentarii

Cea mai de succes halterofilă din România, Loredana Toma, nu va putea participa la Campionatele Mondiale de la Riad care au loc în perioada 4-17 septembrie. Motivul acestei absențe este o accidentare la spate. Președintele Federației Române de Haltere, Alexandru Pădure, a confirmat această informație și a explicat că Loredana Toma nu își va putea apăra titlul câștigat anul trecut la Bogota. Deși această competiție este esențială pentru calificarea la Jocurile Olimpice, Loredana Toma este înscrisă în lotul României, dar nu va putea concura la Riad din cauza accidentării sale la spate.

„Nu vrem să tratăm neparticiparea Loredanei ca o mare problemă, mai degrabă ca pe o măsură de prevenţie, de menajare. După Campionatele Europene, Loredana a acuzat o serie de probleme medicale, o accidentare la spate. Ea a făcut o recuperare, dar aceasta a fost destul de anevoioasă şi ne-a adus în situaţia de faţă. Absenţa ei este o pierdere din punct de vedere al rezultatului pe care ea ar fi putut să-l obţină la Riad, dar nu este o pierdere din punct de vedere al calificării olimpice, ceea ce este până la urmă obiectivul suprem al federaţiei şi al ei”, a precizat Pădure.

„Accidentarea nu este o noutate absolută pentru ea, pentru că a mai avut probleme la spate în aceeaşi zonă şi în trecut. Din păcate, la Erevan (n.r. - la CE de la Erevan) situaţia s-a agravat şi din cauza recuperării procesul de pregătire pentru aceste Mondiale nu a mai putut fi unul optim, care să se ridice la înălţimea unui concurs de acest nivel. Nu am dorit să rişte nimic, lucrurile sunt deja spre bine, însă ea a început antrenamentele la intensitatea dorită mult prea târziu pentru a putea concura acum”, a subliniat el.

Loredana Toma, dubla campioană mondială, va participa la cântarul oficial al Campionatelor Mondiale de la Riad pentru a-și confirma participarea și pentru a păstra eligibilitatea în competiția pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1154 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005944 (s)