News Flash:

Investitii cu bani din credite, la Timisoara, dupa Revolutia Fiscala

28 Decembrie 2017
971 Vizualizari | 0 Comentarii
nicolae robu3

Ca sa sustina investitiile promise pentru anul viitor, primarul Nicolae Robu vrea sa ia un credit. Mai ales in conditiile in care bugetul Timisoarei se micsoreaza cu milioane bune de euro din cauza ultimelor modificari facute Codului Fiscal.
Timisoara pierde aproximativ 33 de milioane de euro in urma reducerii cotei impozitului pe venit. Pentru ca modificarile facute de Guvernul Romaniei sa nu afecteze planurile primariei pe anul viitor, primarul Nicolae Robu e hotarat sa ia un credit.

„Nu as vrea sa renunt deocamdata la niciuna dintre investitiile anuntate. Vreau sa luam un credit bancar, ca sa sustinem tot. La ora actuala, rata de indatorare la noi este de sub 10%, la venitul de pana acum mai avem posibilitati sa luam mult. Avem un credit cu Banca Mondiala, la care mai avem de rambursat. Va trebui aprobata in plenul consiliului local contractarea unui nou credit, dar este nevoie de majoritate simpla”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Edilul-sef sustine ca, desi a investit foarte mult in ultimii ani, merge mai departe cu modernizarea in forta.

„Timisoara necesita modernizare in forta inca pentru ca ramanerea in urma este mult prea mare in raport cu ceea ce ar trebui sa fie un oras de standarde inalte in anii pe care ii traim”, a conchis Robu.

Nu este prima data cand primarul Timisoarei vorbeste despre un credit. In septembrie 2017, el anunta contractarea unui credit pentru ca programul de investitii sa nu fie afectat de reparatiile care trebuiau facute dupa furtuna din 17 septembrie.

„Intre a afecta programul de investitii, de modernizare a orasului, respectiv programele noastre culturale, de educatie, de sanatate si a creste rata de indatorare, nu am nicio ezitare: crestem rata de indatorare. Vom lua un credit, cat se poate de repede, pentru ca si aici este birocratie, trebuie sa ne aprobe acea comisie nationala. Nu stiu cat vom lua, dar vom lua mult, probabil 20 de milioane de euro. Nu are rost sa va spun acum, ma hazardez”, spunea Robu in septembrie.

Primaria Timisoara a semnat un contract de finantare cu Banca Mondiala, in valoare de de 112 milioane de lei, adica aproape 25 de milioane de euro, in martie 2014. Durata de creditare a fost stabilita la 12 ani, iar rambursarea a inceput dupa o perioada de gratie de doi ani. Banii au fost folositi si pentru sustinerea proiectelor desfasurate cu fonduri europene, cum ar fi amenajarea pasajului Michelangelo, reabilitarea strazii Closca sau reabilitarea malurilor Begai, sistemul de management al traficului si altele, scrie tion.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1240 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005856 (s)