News Flash:

GALA GOPO 2015: "Closer to the Moon", de Nae Caranfil - cel mai bun film

31 Martie 2015
1322 Vizualizari | 0 Comentarii
Filmul "Closer to the Moon", de Nae Caranfil, a fost marele castigator al serii, dupa ce a obtinut noua premii Gopo din 12 nominalizari. Prezentam lista completa a castigatorilor.
La gala premiilor Gopo de luni seara, filmul lui Nae Caranfil a mai obtinut, printre altele, trofeele pentru cel mai bun scenariu si pentru cel mai bun regizor.
Filmul este o coproductie internationala Romania - Italia - Polonia - Franta si are o distributie hollywoodiana, in rolurile principale fiind nume deja bine cunoscute publicului roman, precum Mark Strong, Vera Farmiga si Harry Lloyd.
Scenariul filmului poarta semnatura lui Nae Caranfil si este inspirat din fapte reale petrecute in Bucurestiul anului 1959, cand un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Bancii Nationale punea intreaga tara pe jar. In Romania comunista, un astfel de atac "gangsteresc" era de neconceput atat pentru autoritatile statului, cat si pentru orice om normal: ce sa faci cu lei neconvertibili, intr-un regim politic si economic ce limita drastic utilitatea banilor?
Autorii loviturii sunt patru barbati si o femeie, toti comunisti situati la varful ierarhiei de partid, departe de orice lipsuri materiale. O luna mai tarziu erau arestati, judecati si condamnati la moarte, dar in asteptarea executiei au fost "invitati" sa-si joace propriile roluri intr-o reconstituire cinematografica a actiunii lor, menita sa devina un film educativ si de propaganda, destinat oamenilor muncii din intreaga tara.
De-a lungul celor cateva zile in care eroii jafului erau scosi dimineata din celulele inchisorii Jilava si transformati in "staruri de cinema" intr-un Bucuresti insorit si plin de viata, toata lumea din jurul lor - militieni, securisti, anchetatori, echipa de filmare - cauta cu disperare raspunsul unei singure intrebari: de ce au facut-o?
Regizorul Nae Caranfil propune propria sa dezlegare a misterului ce planeaza si astazi asupra acestei povesti adevarate, intr-un film comic si tragic deopotriva, realizat in limba engleza, cu o distributie internationala de prestigiu.
Filmarile s-au desfasurat in spatii istorice din Bucuresti, precum Casa Capsa, Parcul Carol, Casa Armatei, Casa Presei, cladirea IMOD, Centrul Vechi, dar si intr-un decor de epoca special construit pe o suprafata de 2.000 mp2.
Pe langa distributia de exceptie, filmul a beneficiat de o echipa de profesionisti in domeniu. Astfel, costumele au fost realizate de creatoarea Doina Levintza, imaginea a fost adusa pe camera de Marius Panduru, scenografia filmului a fost semnata de Cristian Niculescu. Pe platou, regizorul Nae Caranfil a fost asistat de Brian Cook, cunoscut drept colaborator al lui Stanley Kubrik in filmul "Cu ochii larg inchisi/ Eyes Wide Shut". Coloana sonora include melodiile specifice Bucurestiului anilor '60 si, totodata, muzica special compusa de Laurent Couson.
Companiile de productie implicate in proiect au fost Mandragora Movies (Romania), Rainieri Made (Italia), Agresywna Banda (Polonia), Denis Friedman Productions (Franta), cu participarea Ithaca LLC (SUA).
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun film i-a revenit lungmetrajului "Pozitia copilului", de Calin Peter Netzer.
Nae Caranfil s-a nascut pe 7 septembrie 1960 la Bucuresti. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" in 1984. Filmul sau din facultate s-a numit "Frumos e in septembrie la Venetia" si a castigat premii in tara si strainatate. Dupa absolvire, Nae Caranfil a avut cateva aparitii actoricesti in filmele "Salutari de la Agigea", de Cornel Diaconu, si "In fiecare zi mi-e dor de tine", de Gheorghe Vitanidis.
A urmat, la Bruxelles, Programul Scenaristilor Europeni din cadrul "Flemish European Media Institute" (FEMI). Intre 1989 si 1991 a scris scenarii pentru casa de productie franceza "Compagnie Des Images".
Devine scenarist si regizor celebru cu primul sau lungmetraj, "E Pericoloso Sporgersi", care apare in 1993. Este o coproductie franco-romana prezentata la Quinzaine des Realisateurs, la Cannes, in 1993 si premiata ulterior in festivaluri ca Montpellier, Bratislava si La Baule. "E Pericoloso Sporgersi" este un film compus din trei parti care nareaza aceeasi poveste din punctul de vedere a trei persone diferite: o studenta, un soldat si un actor de teatru.
Continua cu "Asfalt Tango", in 1995, o alta comedie franco-romana, in care joaca Charlotte Rampling. Al treilea sau lungmetraj este coproductia franco-italo-belgiana "Dolce Far Niente", din 1998, cu Francois Cluzet, Giancarlo Giannini, Isabella Ferrari, Marguerita Buy si Pierfrancesco Favino. Filmul obtine premiul pentru scenariu la Namur, in 1998, si participa in competitia oficiala de la Karlovy Vary, in 1999. "Filantropica", realizat in 2002, este inca o colaborare romano-franceza, o comedie neagra ce obtine premiul publicului la Festivalul International de Film de la Paris si numeroase alte premii la Wiesbaden, Mons, Wurtzburg, Bratislava, Newport Beach si Atena.
Pentru toate filmele sale de pana acum, mai putin filmul din studentie ("Frumos e in septembrie la Venetia"), Nae Caranfil este si scenarist. Filmul sau "Restul e tacere" (2008) a castigat marele premiu pentru scenariu la Festivalul International de Film de la Paris 1995 si premiul al doilea in "Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition", Hollywood, 1999. Filmul a fost prezentat in avanpremiera la Cluj, in cadrul TIFF 2007, si a inchis competitia oficiala la Locarno in acelasi an. A castigat, de asemenea, Trofeul Marii Negre pentru cel mai bun film la Festivalul International al Producatorilor Independenti de la Constanta, in 2008, premiul pentru cel mai bun scenariu si premiul publicului la B-EST, Bucuresti, in 2008.
"Restul e Tacere" a fost propunerea Romaniei pentru premiile Oscar 2009.
Florin Piersic Jr. - cel mai bun actor in rol principal
Acesta este primul premiu Gopo din cariera actorului Florin Piersic Jr., aflat la a doua nominalizare.
La aceeasi categorie au mai fost nominalizati Mark Strong (pentru rolul Max Rosenthal din filmul "Closer to the Moon"), Harry Lloyd (pentru rolul Virgil din filmul "Closer to the Moon"), Serge Riaboukine (pentru rolul Leduc din filmul "Cripta") si Sorin Leoveanu (pentru rolul Sorin Parvu din filmul "Q.E.D.").
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor in rol principal i-a revenit lui Victor Rebengiuc, pentru interpretarea din "Cainele japonez".
Ofelia Popii - cea mai buna actrita in rol principal la gala Gopo 2015
Acesta este primul premiu Gopo din cariera actritei Ofelia Popii, aflata la prima nominalizare.
La aceeasi categorie au mai fost nominalizate Vera Farmiga (pentru rolul Alice din filmul "Closer to the Moon"), Victoria Cocias (pentru rolul Helga din filmul "O poveste de dragoste, Lindenfeld"), Olimpia Melinte (pentru rolul Anda din filmul "Plansa") si Crina Semciuc (pentru rolul Yasmine din filmul "#Selfie").
Anul trecut, premiul Gopo pentru cea mai buna actrita in rol principal i-a revenit Luminitei Gheorghiu, pentru interpretarea din filmul "Pozitia copilului".
Nae Caranfil - premiul Gopo 2015 pentru cea mai buna regie
Acesta este cel de-al doilea premiu Gopo din cariera regizorului Nae Caranfil.
La aceeasi categorie au mai fost nominalizati regizorii Corneliu Porumboiu, pentru filmul "Al doilea joc", si Andrei Gruzsniczki, pentru lungmetrajul "Q.E.D".
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Calin Peter Netzer, pentru "Pozitia copilului".
LISTA completa a castigatorilor
Cel mai bun film: "Closer to the Moon", de Nae Caranfil
Cel mai bun regizor: Nae Carafil ("Closer to the Moon")
Cel mai bun actor intr-un rol principal: Florin Piersic Jr. (pentru rolul Alecu Voican din filmul "Q.E.D.")
Cea mai buna actrita intr-un rol principal: Ofelia Popii (pentru rolul Elena Buciuman din filmul "Q.E.D.")
Cel mai bun actor intr-un rol secundar: Virgil Ogasanu (pentru rolul Martin Scaunasu din filmul "Q.E.D.")
Cea mai buna actrita intr-un rol secundar: Alina Berzunteanu (pentru rolul Valeria Amohnoaiei din filmul "Q.E.D.")
Cel mai bun scenariu: Nae Caranfil ("Closer to the Moon")
Cea mai buna imagine: Marius Panduru ("Closer to the Moon")
Cel mai bun montaj: Catalin Cristutiu, Larry Madaras, Roberto Silvi ("Closer to the Moon")
Cel mai bun sunet: Alexandru Dumitru, Marius Leftarache, Florin Tabacaru ("Closer to the Moon")
Cea mai buna muzica originala: Laurent Couson ("Closer to the Moon")
Cele mai bune decoruri: Cristian Niculescu ("Q.E.D.")
Cele mai bune costume: Doina Levintza ("Closer to the Moon")
Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura: Lucas Coulon, Maria Andreescu, Laura Ozier, Elena Tudor ("Closer to the Moon")
Cel mai bun film de debut: "Bucuresti, unde esti?", de Vlad Petri
Cel mai bun film documentar: "Toto si surorile lui", de Alexander Nanau
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "O scurta istorie - Astra Film", de Carmen Lidia Vidu
Cel mai bun scurtmetraj fictiune: "Trece si prin perete", de Radu Jude
Premiul Romanian Society of Cinematographers: Vivi Dragan Vasile
"Tanara speranta": Alexandra Carastoian, Boroka Biro (pentru imaginea filmului "Plansa")
Premiul Gopo pentru intreaga activitate: actrita Eugenia Bosanceanu
Premiul special: regizorul de animatie Ion Truica
Premiul pentru intreaga cariera: actrita Coca Bloos
Cel mai bun lungmetraj european (dintre cele distribuite in Romania in 2014): "Marea frumusete/ La grande bellezza", de Paolo Sorrentino
Premiul publicului (premiul pentru filmul romanesc cu cel mai mare succes de box-office in 2014): "#Selfie", de Cristina Iacob
Lungmetrajul "Q.E.D.", de Andrei Gruzsniczki, care primise cele mai multe nominalizari la premiile Gopo 2015 - 17 -, a obtinut cinci premii, printre care cele patru dedicate categoriilor de interpretare.
Atat "Q.E.D.", cat si "Closer to the Moon" au scenarii inspirate din perioada comunismului.
Astfel, scenariul filmului lui Nae Caranfil - o coproductie internationala Romania/ Italia/ Polonia/ Franta, cu o distributie hollywoodiana, in rolurile principale fiind nume deja bine cunoscute publicului roman, precum Mark Strong, Vera Farmiga si Harry Lloyd - este inspirat din fapte reale petrecute in Bucurestiul anului 1959, cand un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Bancii Nationale punea intreaga tara pe jar.
De cealalta parte, drama stilizata, filmata in alb-negru, "Quod Erat Demonstrandum" duce publicul inapoi in Romania anilor 1980. Un matematician ar vrea sa-si publice lucrarea in afara tarii conduse de Nicolae Ceausescu, dar nu este usor sa scape de cenzura statului si sa o scoata din tara.
In timpul galei Gopo de luni seara, trei momente speciale au fost dedicate actritelor Eugenia Bosanceanu si Coca Bloos si regizorului de filme de animatie Ion Truica.
81 de filme romanesti lansate in cinematografe si in festivaluri in 2014 au fost luate in considerare pentru nominalizarile celei de-a noua editii a galei premiilor Gopo.
Nominalizarile la toate categoriile premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselectie alcatuit din regizorul Tudor Cristian Jurgiu, actorul Vlad Ivanov, producatorul Constantin Popescu, directorul de imagine Marius Iacob, scenaristul Alex Baciu, monteurul Mircea Ciocaltei si criticii de film Mihai Chirilov, Magda Mihailescu, Iulia Blaga, Florin Barbu si Ada Maria Ichim.
Dupa anuntul nominalizarilor, peste 450 de profesionisti activi din toate domeniile industriei de film romanesti au votat pentru desemnarea castigatorilor trofeelor din acest an, fie in plic sigilat, prin posta, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de firma de audit si consultanta PwC Romania, cu care organizatorii premiilor Gopo au demarat in 2011 un parteneriat.
Sala Studio a Teatrului National Bucuresti a gazduit pentru prima oara evenimentul care rasplateste, in fiecare an, performanta din filmul romanesc. Prezentatorii galei din acest an au fost actorii Paul Ipate si Diana Cavallioti.
Gala Premiilor Gopo a fost transmisa in direct pe TVR 2, TVR HD si Radio Romania Cultural si online, pe www.premiilegopo.ro si www.tvrplus.ro.
Gala premiilor Gopo 2015 a fost organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Asociatia Film si Cultura Urbana, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC), Primariei Municipiului Bucuresti prin Creart - Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti si Babel Communications. MEDIAFAX
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007102 (s)