News Flash:

Focar de coronavirus la o cresa din Timisoara. Alte 120 de clase din Timis, in sistem online

22 Septembrie 2021
383 Vizualizari | 0 Comentarii
cresa

Desi toate unitatile scolare din Timis sunt in scenariu verde, exista clase si profesori care s-au infectat cu coronavirus, iar predarea se face online. Peste 3.000 de elevi sunt in aceasta situatie, iar numarul profesorilor si copiilor infectati este in crestere de la debutul anului scolar. O cresa din Timisoara este confirmata drept focar de DSP.
 
 
Din cei peste 98.000 de elevi inscrisi in anul scolar 2021 – 2022 in scolile si gradinitele din Timis, 362 de elevi sunt scutiti medical si fac ore acasa fie pentru ca au diverse boli, fie ca unii membri ai familiei au boli cronice.

In a doua saptamana de scoala, 182 de elevi sunt confirmati cu Covid-19, dar si 66 de angajati din invatamant. Dintre acestia, 90% sunt profesori.

126 de clase din judet sunt in sistem online, majoritatea din ciclul liceal, din Timisoara, in urma infectarilor aparute in randul elevilor sau profesorilor. In total, 3.200 de elevi sunt in online din aceasta cauza.

Miercuri, Directia de Sanatate Publica Timis a confirmat focar de coronavirus la cresa nr.2 „Cosanziana” din Timisoara, unde sunt infectati un angajat si doi minori. Un nou focar de coronavirus este si la Centrul Educativ din Buzias, unde sunt infectati patru minori si doi angajati.

Parintii, sfatuiti cum sa faca triajul epidemiologic de acasa
Parintii sunt informati sa evalueze starea copiilor lor inainte de a-i trimite la scoala. Copilul va ramane la domiciliu daca prezinta in ultimele 24 de ore urmatoarele simptome: febra, tuse, dureri in gat, dificultati de respiratie, pierderea gustului sau mirosului, dureri musculare, dureri de cap, secretie nazala sau tulburari digestive.

In aceste situatii, este recomandat sa anuntati medicul de familie. In functie de starea de sanatate, medicul va decide un tratament sau o vizita.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005255 (s)