News Flash:
Iulius Town te așteaptă cu un weekend plin de energie: Kendama România Pro Tour, teatru pentru copii, Campionat de Fitness și Culturism, expoziția „Lumea Dinozaurilor și Plantelor Carnivore” și workshop pentru iubitorii de animale „Rising Stars at IULIUS", internship-ul anual al companiei, a început: 25 de locuri în cinci domenii, patru orașe și oportunitatea de a te alătura unui top developer din România Termopane Salamander pentru casă. Ce profil alegi, cum configurezi sticla și cum eviți greșelile scumpe Minivacanță la Iulius Town: Expoziția Dinozaurilor și Plantelor Carnivore, spectacole interactive la MINA și teatru pentru copii SaaS vs. Open Source: Care este cea mai avantajoasă soluție pentru magazinul tău în 2026? Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului se vede la Iulius Town și îți aduce și beneficii: „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” rulează la Cinema City COMUNICAT DE PRESĂ TILIA – Summitul Orașelor din România a reunit la Iași peste 900 de participanți fizic și online, într-o dezbatere despre viitorul orașelor Cum previi condensul și umiditatea în interiorul cortului industrial? Campionat de kendama, expoziție de proiecte aerospațiale și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town COMUNICAT DE PRESĂ - 400 de participanți și 55 de speakeri au confirmat prezența la TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action (Summitul Orașelor din România), organizat de IULIUS la Iaşi

Drumul judetean ce leaga localitatile hunedorene Toplita si Lunca Cernii, reabilitat cu bani europeni

10 Noiembrie 2013
1946 Vizualizari | 0 Comentarii
Un drum judeţean în lungime de 30,2 kilometri, care face legătura între localităţile hunedorene Topliţa şi Lunca Cernii, în Ţinutul Pădurenilor, a fost inaugurat oficial sâmbătă, investiţia realizată din fonduri europene deschizând mai multe oportunităţi de dezvoltare turistică a zonei.

Lucrările au costat peste 105 milioane de lei şi s-au încheiat după un an, cota de cofinanţare ce a revenit Consiliului Judeţean Hunedoara fiind de 2%. La eveniment au fost prezenţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale.

''Este cea mai mare investiţie realizată în infrastructura de drumuri din judeţul Hunedoara, de peste 105 milioane lei. Am realizat kilometrul de drum cu 1,7 milioane lei, în ideea în care au fost lucrări de amploare şi s-a lucrat în stâncă'', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (PNL).

La rândul său, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a apreciat că drumul este important pentru deschiderea şi dezvoltarea Ţinutului Pădurenilor.

''Este o deschidere pentru aceste comunităţi, care erau izolate. Era nefiresc ca în această perioadă, în care construim minuni ale tehnicii, să nu avem drumuri. Ţine de civilizaţie, de lucruri foarte simple şi foarte normale, pe care toţi oamenii trebuie să le aibă, indiferent că locuiesc la oraş sau la sat'', a spus ministrul Transporturilor.

Prezentă la inaugurarea oficială, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a evidenţiat faptul că reabilitarea drumului poate contribui la dezvoltarea turistică a zonei, în condiţiile în care oamenii de aici şi-au păstrat obiceiurile moştenite de generaţii.

''Eu cred că e păcat ca un potenţial turistic atât de mare, cum e acesta, să nu fie valorificat. Acum se pune accent pe frumuseţea locurilor şi pe neatingerea lor de efectele negative ale civilizaţiei. Aşa că eu sper ca oamenii să înceapă să vină să vadă frumuseţile naturale aşa cum sunt ele, fără nimic artificial'', a afirmat Mariana Câmpeanu.

Drumul judeţean dintre localităţile Topliţa şi Lunca Cernii este cel de-al treilea finalizat de Consiliul Judeţean Hunedoara cu ajutorul unor fonduri nerambursabile câştigate de la Uniunea Europeană.

Judeţul Hunedoara deţine cea mai lungă reţea de drumuri judeţene din ţară, acestea totalizând peste 1.600 de kilometri.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1268 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006122 (s)