Timișenii sunt așteptați la proiecția documentarului „Flavours of Banat and Crișana”, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri moderată de către Charlie Ottley și echipa sa.
Pe data de 29 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, timișenii au ocazia de a redescoperi Banatul prin prisma călătoriilor, bucătăriei, culturii, meșteșugurilor și istoriei, oferind în același timp priveliști impresionante asupra peisajelor naturale.
Charlie Ottley, prezentatorul și producătorul britanic cunoscut, a realizat al doilea sezon al emisiunii de succes "Flavours of Romania", evidențiind frumusețea regiunii noastre, dar și provocările celor care depun eforturi pentru a conserva tradițiile și patrimoniul cultural al Banatului. Evenimentul va oferi publicului oportunitatea de a descoperi și dezbate aceste aspecte cu Charlie Ottley și echipa sa.
„Sunt foarte fericit să mă întorc în capitala Banatului, acum Capitală Europeană a Culturii. A fost o reală plăcere să includem Timișoara și județul Timiș în noul nostru sezon Flavours of Romania. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim călătoria fabuloasă prin Banat cu toți prietenii și susținătorii noștri”, a afirmat Charlie Ottley.
Intrarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1232 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006254 (s)
Comentarii (0)