News Flash:

Veste bună pentru cu probleme de vedere

Degenerescență maculară poate fi tratată prin chirurgie laser, la Spitalul CF Timișoara

8 Aprilie 2024
72 Vizualizari | 0 Comentarii


La Spitalul CF Timișoara se poate trata degenerescența maculară prin intervenție chirurgicală cu laser.

” Este o procedură rapidă și nedureroasă care stopează scurgerea lichidului/sânge de la nivelul maculei. Chiar dacă este o boală invalidantă, dacă este depistată la timp, prin controale regulate, se poate reduce riscul pierderii de vedere.

Degenerescența maculară este o afecțiune oculară progresivă care afectează maculă, partea centrală a retinei responsabilă pentru vederea centrală și claritatea vizuală.

Macula ne permite să vedem detaliile fine și să efectuăm diverse activități, de exemplu cititul sau condusul mașinii.

Degenerescență maculară legată de vârstă reprezintă principala cauza de orbire în țările dezvoltate la persoanele peste 50 ani. Simptomele acestei afecțiuni pot varia, dar includ, de obicei, vederea încețoșată sau distorsionată în centrul câmpului vizual, spoturi întunecate sau goluri în câmpul vizual, dificultăți în a vedea detaliile fine sau a citi.

De exemplu: poate fi văzut conturul ceasului, dar nu se poate spune cât este ora.

Degenerescența maculară, deși nu duce rapid la orbire, este o boală invalidantă în timp prin dispariția vederii centrale și păstrarea vederii periferice.

Există 2 tipuri de degenerescență maculară legată de vârstă: “uscată“ atrofică  (reprezintă 90% din cazuri – pierderea vederii are loc treptat) și “umedă” (apare din cauza unor vase de sânge anormale sub rețină din care se scurge fluid sau sânge determinând pierderea vederii, rapid și sever), aceasta putând fi tratată prin chirurgie laser”, transmite dr. Georgiana Șuță – medic primar oftalmolog la Spitalul CF Timișoara.


Factorii de risc ai degenerescenței maculare includ următorii: vârsta - persoanele peste 70 de ani prezintă un risc crescut; predispoziția genetică - antecedentele familiale; fumatul; hipertensiunea arterială; factorii alimentari - o dietă săracă în nutrienți esențiali pentru sănătatea oculară; expunerea exagerată la razele solare.

Diagnosticul degenerescenței maculare legate de vârstă implică, în general, un examen oftalmologic complet, inclusiv examinarea fundului de ochi, în timp ce medicul oftalmolog poate detecta modificările maculare în timpul acestui examen. Un alt test utilizat este testul Amsler, un test simplu de vedere care poate fi efectuat și acasă, în care se urmărește un grilaj similar hârtiei milimetrice. Folosind ochelari de citit și ținând grila la o distanță de aproximativ 35 de centimetri, la o iluminare adecvată, se acoperă un ochi și se privește direct la punctul din mijloc cu celălalt ochi. Dacă anumite zone sunt distorsionate sau ondulate, este recomandat un consult medical.

Alte proceduri utilizate în diagnostic includ angiofluorografia retiniană, o tehnică de diagnosticare imagistică prin care un colorant este injectat într-o venă a brațului pacientului și apoi sunt realizate fotografii ale retinei pentru a evalua circulația sângelui. De asemenea, se utilizează tomografia în coerentă optică de maculă, o tehnică imagistică neinvazivă care furnizează imagini în secțiune ale retinei pentru evaluarea modificărilor structurale ale maculei.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1254 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006409 (s)